Web Analytics

Cătălin Bulf, preşedinte PMP Argeş: „Inundaţiile din Bascov puteau fi evitate dacă era finanţat proiectul de regularizare”

de | 7.08.2014 14:16 | Politica si Administratie

Din perspectiva președintelui PMP Argeș, Cătălin Bulf, inundațiile ce au luat cu asalt comuna Bascov săptămâna trecută puteau fi evitate dacă autoritățile locale finanțau un proiect de regularizare în comună, proiect întocmit încă din anul 2005, dar care timp de nouă ani de zile nu și-a găsit drumul spre a fi finanțat: „Inundațiile din Bascov au fost un caz special. În 2005 în Bascov au avut loc, la fel ca și acum, inundații. La putere atunci, în plan local, se afla tot PSD-ul, iar la nivel național era domnul Tăriceanu susținut de PSD. În urma acestor inundații s-a întocmit la nivelul comunei Bascov un proiect pentru regularizare a cursurilor de ape pe râu, pârâu și șanțuri. Acel proiect este nefinanțat după 9 ani de zile, deși în această perioadă au mai avut loc inundații, dar nu așa de mari ca acum. La nivelul comunei există un proiect pe care Apele Române erau obligate să-l finațeze pentru că era în interesul populației din acea comună. Dacă acel proiect era finanțat și executat, astăzi nu aveam în comuna Bascov case inundate până la etajul 1, copii și familii salvate cu barca de ISU și nu aveam niciun tren deraiat”.  Alex Vlaicu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii