Web Analytics
scris joi, 29.08.2013

Casa pălărierului Măgeanu riscă să se prăbuşească

Nepoţii celebrului pălărier Măgeanu, Norris şi Andrei, sunt revoltaţi de faptul că o clădire ce se află lângă casa bunicului lor  stă să cadă cu riscul de a se prăvăli peste ceea ce a fost cândva celebrul atelier „La Măgeanu”, situat pe una dintre laturile Bulevardului Pardon. În încercarea de a obliga proprietarul (Ramona Negulici) să-şi repare faţada clădirii, cei doi descendenţi ai familiei Măgeanu au făcut o reclamaţie la Primăria Câmpulung, timp în care şi-au luat şi o măsură de precauţie: o asigurare full a casei bătrâneşti, ca prim pas de a nu ajunge în instanţă. „Am luat legătura de mai multe ori cu proprietara, însă doar ne-a rugat să dăm jos iedera că va face reparaţiile. Nu a făcut nimic şi în continuare zona reprezintă un adevărat pericol. Cad bucăţi de zid, piatră şi mai nou se desprind şi bucăţi din acoperiş.”, ne-a declarat Andrei Măgeanu. Este de subliniat că atât pe întreg Bulevardul Pardon, cât şi în alte zone centrale există mai multe clădiri din care zilnic se desprind bucăţi de tencuială şi chiar zid, prima pe listă fiind vechiul hotel Regal. Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită