Web Analytics
scris joi, 04.12.2014

Căpitanul Alexandru Moldoveanu, eroul de pe frontul de est executat la Jilava

Învăţător în comuna Nucşoara, judeţul Muscel la acea vreme, căpitan de rezervă și luptător anticomunist, Alexandru Moldoveanu s-a născut la 13 mai 1904 și a decedat la închisoarea Jilava la 18 iulie 1959. Primul născut din cei 7 copii ai lui Ion şi Maria Moldoveanu, Alexandru a absolvit Școala Normală de Învăţători din Câmpulung Muscel şi şi-a dedicat întreaga energie şi priceperee educării copiilor din satul Sboghiţeşti, comuna Nucşoara.

Remarcabilele merite militare i-au fost încoronate de numeroase distincţii

Pentru a asigura condiţii optime de şcolarizare, învăţătorul Moldoveanu a donat parte din propriul său pământ pentru construirea unei noi şcoli şi a făcut o campanie activă pentru a asigura îmbunătăţirea calităţii apei potabile din Sboghiţeşti prin săparea unor noi puţuri, întrucât Râul Doamnei, care alimenta comuna nu conţinea iod şi cazurile de hipotiroidism erau frecvente. Cu aceaşi dedicaţie, menită să îmbunătăţească calitatea vieţii consătenilor săi, învăţătorul Alexandru Moldoveanu s-a ocupat de selecţionarea, înmulţirea şi optimizarea soiurilor de pomi fructiferi prin altoire. Vocaţia sa primară de învăţător l-a determinat să se ocupe de alfabetizarea adulţilor din comună. Absolvent al Școlii de Ofiţeri de Rezervă cu gradul de sublocotenent, în timpul manevrelor din 1934 a fost înaintat la gradul de locotenent, iar în 1942 a fost trimis pe frontul de est cu batalionul 22 Vânători de Munte. Comandant de companie şi batalion, Alexandru Moldoveanu s-a remarcat prin numeroase acte de eroism şi a fost înaintat la gradul de căpitan. Remarcabilele merite militare i-au fost încoronate de numeroase distincţii așa cum ar fi Coroana României clasa a V-a în grad de cavaler cu spadă şi panglică de Virtutea Militară, Steaua României clasa a V-a în grad de cavaler cu spadă şi panglică, Coroana României clasa a IV-a cu grad de ofiţer, Crucea de Fier și Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. De asemenea,  a fost propus excepţional la gradul de maior de rezervă, după care, în 1945 a fost lăsat la vatră la limită de vârstă.

A făcut parte din „Haiducii Muscelului”

Instaurarea prin forţă a regimului comunist a fost urmată de numeroase abuzuri şi ilegalităţi care au dus la organizarea unor grupuri de rezistenţă în diverse părţi ale ţării. Așa se face că împreună cu alţi fruntași ai satului, intelectuali și țărani, femei și bărbați, Alexandru Moldoveanu a făcut parte din mişcarea anticomunistă cunoscută sub numele de “Gruparea din Nucşoara” sau „Haiducii Muscelului” care a fost formată în anul 1949 şi care, timp de 10 ani a acţionat împotriva brutalităţii regimului şi a ocupaţiei sovietice, expunându-se pe ei însăşi şi familiile lor la persecuţii susţinute și represalii brutale. Așa se face că în iunie 1958, Moldoveanu a fost arestat cu confiscarea totală a averii, iar în mai 1959 prin sentința 107 a Tribunalului militar a regiunii a II-a militară a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava în noaptea de 18-19 iulie 1959 împreună cu alți 15 membrii ai mişcării anticomuniste cunoscută sub numele de Partizanii Libertăţii.

Activitatea ofițerului în războiul contra Rusiei Sovietice în foile calificative ale superiorilor

# 1942. Locotenent colonelul Valerian Vasiliu, comandantul Grupului 3 Vânători de Munte: „Devotat și cu mult spirit de sacrificiu. Este un ofițer integru și cu o conduită exemplară… A fost mobilizat de la data de 10 iunie, la comanda Grupului 3 Vânători de Munte, în funcția de ofițer de legătură. Ofițerul a fost întrebuințat în timpul mobilizării în misiuni de încredere, îndeplinindu-și cu conștiinciozitate serviciul și ducând la bun sfârșit însărcinările primite. De la 19 iulie 1942 a plecat împreună cu grupul de comandă pe front. I s-a încredințat, în cele mai grele situații, misiuni de ofițer de legătură. Am fost foarte mulțumit de spiritul de sacrificiu și de eroismul de care a dat dovadă ofițerul. A fost trimis mereu în linia I; m-a secondat pretutindeni unde situația era grea. În concluzie, locotenentul de rezervă Moldoveanu Alexandru a dovedit foarte frumos aptitudini de curaj pe câmpul de luptă. Merită a înainta la gradul de căpitan de rezervă”.

# 1943. Locotenent colonelul Copăcianu, comandantul Batalionului 22 Vânători de Munte: „Este foarte sănătos și foarte rezistent, făcând față la toate greutățile, până acum, în grelele lupte din Caucazul de Vest, începând din toamna anului 1942 și până în prezent. În luptele de la Valea Șibicului a condus cu bravură compania sa. De multe ori, a însoțit patrulele sale care au fost trimise până în liniile inamicului pentru recunoaștere sau pentru a aduce prizonieri, dând dovadă de mult curaj, în astfel de acțiuni oferindu-se de bună voie. În lunile aprilie-mai 1943 pe poziția Dora și poziția Goților zadarnice au fost cruntele atacuri ale bolșevicilor căci în fața companiei căpitanului Moldoveanu Alexandru au lăsat mormane de cadavre și material, dar poziția nu au dizlocat-o… În concluzie, căpitanul de rezervă Moldoveanu Alexandru este un foarte bun ofițer din toate punctele de vedere, care a dat dovadă pe câmpul de luptă în foarte grele situații că este un ofițer de război”.

# Frumoasele aprecieri ale șefului său direct sunt însușite și completate de șefii ierarhici superiori: colonelul Mărculescu, comandantul Grupului 3 Vânători de Munte, de colonelul Săulescu, comandantul secund al Diviziei 3 Munte și de generalul Meciulschi Leonard, comandantul Diviziei 3 Munte. Primul susține că: „Deși ofițer de rezervă, dar prin activitatea sa depusă pe câmpul de luptă în Campania din Caucaz și Cuban a dat dovadă de curaj, vitejie, calmitate și pricepere în conducerea Companiei 3 Pușcași încât prin faptele sale de arme a devenit fala și mândria batalionului; din acest punct de vedere cunosc prea bine acest ofițer, personal în lupte…”.
M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită