Web Analytics
scris miercuri, 28.02.2024

Când vor fi gata noile corpuri ale Spitalului Județean Argeș. Vizită pe șantiere

Investițiile derulate la Spitalul Județean de Urgență Pitești sunt pe ultima sută de metri, potrivit unui comunicat de presă al C.J. Argeș.

Când vor fi gata noile corpuri ale Spitalului Județean Argeș. Vizită pe șantiere

Citește și: Contestația privind stadionul din Trivale, respinsă la CNSC!

Miercuri, 28 februarie, Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, s-a deplasat din nou pe șantierele ce vizează cele două mari investiții realizate cu fonduri europene – extinderea Ambulatoriului de Specialitate și extinderea Compartimentului de Primiri Urgențe.

Aproape de finalizare se află și construcția noului corp P+4, realizat exclusiv din bugetul Consiliului Județean Argeș.

Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea, începând de anul acesta, noi corpuri. Este vorba despre un corp nou P+4 și despre extinderea Ambulatoriului de Specialitate și extinderea Urgențelor. La extinderea Ambulatoriului vor fi deschise 12 cabinete medicale ce vor fi moderne, cu toate dotările și utilitățile necesare. Aici stadiul execuției este la 85% și ne dorim ca până la jumătatea anului să recepționăm și acest ultim obiectiv. Construcția a fost făcută într-un timp record dacă luăm în calcul că lucrările au început anul trecut. 

La cel de-al doilea proiect pe fonduri europene, extinderea CPU, lucrările sunt aproape de finalizare. După cum vedeți, deja a fost instalată o parte din aparatura de specialitate, pentru că proiectul prevede nu doar extinderea, ci și dotarea.

Cred că cel mai important aparat este acest Computer Tomograf destinat pacienților care sosesc la Urgențe, astfel că, pe lângă faptul că vom putea crește fluxul de pacienți, vom putea scădea și timpul de așteptare pentru un diagnostic, din simplul motiv că pacienții de aici, de la CPU, nu vor mai trebui să aștepte accesul la aparatul din cealaltă aripă a spitalului. De asemenea, prin acest proiect am urmărit și creșterea numărului de paturi la Primiri Urgențe, cu 15 paturi” – a spus vicele Marius Nicolaescu, conform sursei citate.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...