Web Analytics

articol scris joi, 21 mai 2026

Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. Elevii învaţă cum să prevină violenţa şi să acorde primul ajutor

Un fenomen real care ia amploare în școli este bullying-ul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele asupra victimelor sunt copleșitoare. Încă din 2024, „Jurnalul de Argeș” a demarat campania de presă „Fără bullying în școlile argeșene”, prin care am adus în lumină eforturile de prevenire a violenței școlare. Instituțiile din județ urmăresc atât prevenirea violenței și dezvoltarea unui climat școlar prietenos, cât și învățarea tehnicilor de bază de prim ajutor.

Astfel, în perioada 31 martie – 13 mai, în județul Argeș a avut loc proiectul „Alternativă la Violență, Tu Alegi!”, o inițiativă dedicată creării unui mediu școlar mai sigur și mai prietenos pentru elevi. Ediția din acest an a reunit 28 de școli din județ unde au fost organizate activități interactive și sesiuni educaționale despre prevenirea violenței. Totodată, proiectul a inclus demonstrații și cursuri de prim ajutor, susținute de reprezentanții ISU, prin care elevii au avut ocazia să învețe tehnici utile în situații de urgență.
Proiectul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș (CJRAE Argeș), Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș și Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. Deputata Alina Gorghiu: „Dacă eşti victimă, nu trebuie să taci”

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene”. UE vrea reguli mai dure pentru hărţuirea online. Unul din şase adolescenţi este victimă a abuzurilor

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiile din Franța amenință fabrici de rachete și centre pentru apărare.

Ministerul francez al Apărării a anunțat că „experți și mijloace sunt mobilizate pentru protejarea amplasamentelor industriale” amenințate de incendiile care […] Citește!

Câmpulung Muscel. Ziua Armatei Române, la Mausoleul Mateiaș

Duminică, 25 octombrie 2026, a fost sărbătorită Armata României în toată țara, inclusiv, la Mausoleul Mateiaș, alături de primarul Câmpulungului, […] Citește!

Femeia de 26 de ani din Corbi, plecată cu cei trei copii, a fost găsită în județul Brașov

Femeia în vârstă de 26 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul din comuna Corbi, județul Argeș, împreună […] Citește!

Români condamnați în Marea Britanie pentru trafic de persoane. Liderul rețelei a primit 25 de ani de închisoare

Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Marea Britanie […] Citește!

Focul lui Sumedru, la Ștefănești: „Suntem o comunitate unită și mândră de rădăcinile ei”

Tradiția Focului lui Sumedru a adus laolaltă comunitatea din Ștefănești. Duminică seara, primarul Nicolae Velcea a aprins focul și a […] Citește!

România, pe locul doi în UE la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare. Comisia Europeană propune controale preventive mai accesibile

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, unde mortalitatea asociată acestor afecțiuni este mult peste media Uniunii Europene. […] Citește!

Gheorghe Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Selecționerul României, Gheorghe Hagi, a anunțat lista preliminară a stranierilor luați în calcul pentru ultimele două meciuri ale naționalei din […] Citește!

Pitești. Minor de la un centru familial, căutat de poliție. L-ați văzut?

Polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești au fost sesizați duminică, 25 octombrie,că minorul BURULEA DARIUS-MARIUS, în vârstăde 16 ani, a […] Citește!

Șapte femei îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de infracțiuni sexuale. O studentă ar fi renunțat la facultate după două violuri reclamate

Șapte femei apar ca victime în dosarul în care Alexandru Ionuț Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și […] Citește!

Pitești. Onoare Armatei României, de ziua ei. Gentea: „Suntem recunoscători”

Reprezentanți la vârf ai administrației județene și locale, în frunte cu prefectul Sebastian Nedelcu și cu primarul Cristian Gentea, au […] Citește!

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a […] Citește!

Salvați în ultima clipă din Munții Maramureșului: Doi ucraineni, recuperați noaptea de salvamontiști după ce au trecut granița

O intervenție dificilă, desfășurată pe timpul nopții în Munții Maramureșului, s-a încheiat cu salvarea a doi cetățeni ucraineni care trecuseră […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete