Web Analytics

articol scris duminică, 25 octombrie 2026

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timpul serviciului, în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași. Bărbatul tocmai transportase un pacient la unitatea medicală când a început să se simtă rău.

Potrivit informațiilor prezentate de Realitatea PLUS, colegii l-au găsit pe bărbat în autospecială și au cerut ajutor medical. Un echipaj SMURD a intervenit de urgență, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare.

Ulterior, ambulanțierul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, starea sa s-a agravat, iar bărbatul a suferit 21 de stopuri cardiace.

Medicii au încercat să îi salveze viața prin manevre prelungite de resuscitare, însă, în cele din urmă, au fost nevoiți să declare decesul. Membrii familiei au precizat că bărbatul suferea de mai multe afecțiuni medicale. Circumstanțele exacte în care a murit urmează să fie stabilite.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Șapte femei îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de infracțiuni sexuale. O studentă ar fi renunțat la facultate după două violuri reclamate

Șapte femei apar ca victime în dosarul în care Alexandru Ionuț Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și […] Citește!

Pitești. Onoare Armatei României, de ziua ei. Gentea: „Suntem recunoscători”

Reprezentanți la vârf ai administrației județene și locale, în frunte cu prefectul Sebastian Nedelcu și cu primarul Cristian Gentea, au […] Citește!

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a […] Citește!

Salvați în ultima clipă din Munții Maramureșului: Doi ucraineni, recuperați noaptea de salvamontiști după ce au trecut granița

O intervenție dificilă, desfășurată pe timpul nopții în Munții Maramureșului, s-a încheiat cu salvarea a doi cetățeni ucraineni care trecuseră […] Citește!

A intrat cu SUV-ul direct pe plajă, la Cap Aurora. O femeie de 51 de ani, amendată cu 10.000 de lei după ce imaginile au ajuns pe internet

O plimbare cu mașina pe nisipul unei plaje de pe litoralul românesc s-a încheiat cu o sancțiune de 10.000 de […] Citește!

Haos pe aeroportul din Amsterdam: Aproape 90 de zboruri anulate din cauza furtunii Boelo

Probleme majore pentru călătorii care aveau programate zboruri duminică, 25 octombrie, de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Vântul puternic adus […] Citește!

Urmărire ca în filme pe străzile din Pitești! Un șofer băut a abandonat mașina și a fugit de polițiști

Un control rutier în municipiul Pitești s-a transformat într-o urmărire pe jos, după ce un șofer a încercat să scape […] Citește!

Comuna Țițești își onorează familiile: 20 de cupluri, sărbătorite pentru 50 de ani de viață împreună

O jumătate de secol împreună înseamnă mai mult decât o aniversare. Înseamnă familii întemeiate, copii crescuți, greutăți depășite și o […] Citește!

Depistat de polițiștii din Mioveni conducând sub influența alcoolului

Sâmbătă, 24 octombrie, polițiștii din Mioveni au depistat un bărbat în vârstă de 28 de ani, localnic, care conducea băut […] Citește!

95.600 de persoane au trecut granița României în 24 de ore. Zeci de infracțiuni descoperite și bunuri de peste 225.000 de lei confiscate

Trafic intens la frontierele externe ale României, unde polițiștii de frontieră au verificat, în numai 24 de ore, aproximativ 95.600 […] Citește!

Protestele din Franța. 1.314 rețineri și 24 de magazine jefuite

Manifestațiile organizate sâmbătă în Franța s-au încheiat cu 1.314 rețineri, 75 de intervenții pentru incendiere și 24 de magazine jefuite, […] Citește!

Ce se întâmplă cu sprijinul pentru facturile la energie din ianuarie 2027. Ministrul Muncii: „Suntem foarte întârziaţi”

România este în întârziere cu adoptarea noii legislații pentru protejarea consumatorilor vulnerabili de energie, iar actualele prevederi privind tichetele pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete