# Un serial gen „Familia Borgia”# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (II). Continuăm în această săptămână cu cel de-al doilea episod din serialul care cuprinde ceea ce noi am denumit „Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei”, un demers jurnalistic menit a scoate la iveală tainele rușinoase, ba chiar oneroase cuibărite chiar la vârful sfântului așezământ din Curtea de Argeș. Cum am menționat și rândul trecut, inițiativa noastră nu este îndreptată împotriva Bisericii, un simbol divin care luminează prin credință sufletele tuturor, ci împotriva patimilor lumești și a celorlalte infirmități morale care alterează acest simbol prin înșiși cei rânduiți să-l slujească și să-l apere cel mai strașnic. La fel cum o plantă agățătoare înconjoară și sufocă un copac puternic, secătuindu-i seva, toate aceste ispite cărora le-a căzut pradă chiar arhiepiscopul Calinic, împreună cu protejatul său, călugărul Caliopie, nu fac altceva decât să macine încrederea credincioșilor și să altereze atmosfera în lumea preoțească. Vorbeam săptămâna trecută de patimi grele care și-au făcut sălaș în inima Arhiepiscopiei, ca lăcomia, trufia și dezmățul, iar rezultatul inițiativei noastre de a înlătura vălul care le acoperea a fost peste așteptări. Numeroși oameni ne-au felicitat pentru cele scrise, dar cu și mai multă bucurie aveam să constatăm că mulți dintre preoții cu har și renume în clerul argeșean au apreciat ca fiind realmente o zi de sărbătoare data apariției Jurnalului de săptămâna trecută, când multe din atâtea cele care îi întristau au fost date în vileag. A fost semnalul cel mai limpede că nu greșim în demersul nostru, ba dimpotrivă, el se bucură de asentimentul majorității reprezentanților Bisericii aflați sub cârmuirea tot mai necumpătată a arhiepiscopului Calinic și a celui aflat prea strâns la dreapta sa, Caliopie. Să mergem deci mai departe cu depănarea tristei povești.
„Briliantul” descoperit de Calinic la sectorul zootehnic
Relația tot mai strânsă și mai pătimașă dintre Calinic și protejatul său Caliopie este unul dintre cele mai întunecate mistere ale Arhiepiscopiei. Pentru că s-a creat ca din neant, are o trăinicie care nu se poate explica prin argumente rezonabile, iar astăzi se manifestă dincolo de limitele bunei cuviințe lumești, darămite să mai încercăm s-o încadrăm în asprele canoane bisericești. În prezent pare chiar că înaltul prelat este atât de mult înlănțuit în mrejele acestei relații, încât conduce doar formal, de poză, Arhiepiscopia, iar în realitate toate frâiele se află în mâinile tânărului călugăr. Chiar funcția de consilier cu construcțiile și economic pe care o deține Caliopie este împotriva firii, pentru că în nicio altă instituție nu s-a mai văzut ca aceeași persoană să stăpânească atât investițiile, cât și banii, adică el să centreze și tot el să dea cu capul. Caliopie nu face însă numai asta, ci practic are concentrată asupra sa întreaga putere a instituției. Nu doar asupra mormanelor de bani care se adună din toate părțile și a activităților investiționale, ci și asupra preoțimii din parohii și a monahilor din mănăstirile arondate. Nimeni și nimic nu scapă nevămuit de lacomul călugăr, iar asta tulbură strașnic apele în lumea clericilor argeșeni, care suportă tot mai greu acest regim… draconic. Caliopie n-are nici măcar pregătirea necesară pentru a putea acoperi atâtea responsabilități, ca să nu mai vorbim de virtuțile morale necesare statutului pe care-l poartă. Iar traiectoria sa monahală nu limpezește lucrurile, ci le tulbură și mai vârtos. Provine din câte am aflat dintr-o familie foarte săracă din părțile Moldovei, iar primul pas făcut spre viața monahală a fost și primul fiasco. Aflat pe la Iași, ca frate novice în ale călugăriei, a făcut niște boacăne care au atras rapid izgonirea sa. S-a aciuat, prin mila starețului Vichentie, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, la sectorul zootehnic, responsabil cu orătăniile și vitele. Aici a fost remarcat pentru prima dată de Calinic, venit într-o bună zi în vizită. S-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut? Un transfer, bineînțeles! Caliopie a fost mutat la Curtea de Argeș, mai întâi ca văcar și portar, ca să fie ținut sub observație, să se vadă ce hram poartă și dacă poate fi dat pe brazdă. Operațiunea s-a dovedit un succes, pentru că, la puțină vreme, Caliopie avea să devină șoferul înaltului prelat, cu sarcină să-l însoțească peste tot. De atunci încoace, puterea călugărului a sporit continuu, iar astăzi pare persoana numărul 1 a Arhiepiscopiei, care are dezlegare la toate de la protectorul său. Legenda spune că la momentul decisiv al apropierii dintre cei doi a fost martor chiar un nepot al lui Calinic, care avea chilie vecină cu a lui Caliopie. Plecat între timp de la Curtea de Argeș, acesta ar fi povestit cum într-o noapte a văzut o umbră înaltă strecurându-se în chilia călugărului, după care s-au auzit niște țipete, iar apoi… o liniște apăsătoare. Ce-o fi fost în realitate, doar Dumnezeu poate ști. Cert este că odată cu venirea sa la Mănăstirea Argeșului, an după an, Caliopie a devenit tot mai influent și, rang după rang, a ajuns să fie și dirijor și interpret în treburile Arhiepiscopiei. Acum are un birou cât se poate de cochet, cu secretară şi tehnică de ultimă generaţie, conducând activitatea duhovnicească precum un director de firmă.
SC Arhiepiscopia SRL
Învestit cu atâta putere în interiorul Arhiepiscopiei, n-a trebuit să treacă multă vreme până ce Caliopie să-şi ia nasul la purtare. Şi n-ar fi vorba numai de petrecerile smintite la care participă, de faptul că a ajuns să bea bere la terase, în văzul lumii sau că închide ochii la dezmăţul (bănos, ce e drept) de la Casa Pelerinului, unde se închiriază camere cu ora pentru sex, iar vinul cultic se vinde laolaltă cu rachiul, de parcă ar fi birt, nu lăcaş cu atmosferă smerită pentru pelerini. Dar patima pentru bani a lui Caliopie, de care nu este deloc străin nici ÎPS Calinic, a ajuns până acolo încât seamănă cu practicile recuperatorilor. Pretextul construirii noii catedrale, purtând hramul Sfintei Muceniţe Filoteia şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a reprezentat pentru cei doi o excelentă cale de a spori şi mai mult mormanele de bani care le tulbură minţile. În catedrala respectivă urmează să fie îngropat regele Mihai, dar şi ÎPS Calinic, când Domnul va rândui să treacă la cele veşnice şi tot aici se vor muta şi moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia. Iar în vederea desăvârşirii noului lăcaş a început o prigoană financiară, cu controale în care se fixează biruri şi se dau amenzi, la parohiile şi mănăstirile Arhiepiscopiei. Au fost munţi de bani adunaţi deja în anii ce au trecut, dar se cer şi mai mulţi. Să vedeţi până unde s-a mers cu lăcomia. Se ştie că Biserica are monopol de la stat în vânzarea obiectelor de cult şi a colportajelor bisericeşti. Monopolul s-a transformat însă în ochii mai marilor Arhiepiscopiei într-o goană ca de cămătari pentru profituri uriaşe. De pildă, producţia unui kg de lumânări costă doar 8-10 lei, dar se vinde credincioşilor la un preţ de 4 ori mai mare, adică la 40 lei. Din aceştia doar 8 lei rămân la bisericile în care se vând, iar grosul ia calea înţesatei vistierii a Arhiepiscopiei. La fel şi cu icoanele, la fel cu totul. Până şi vinul cultic a devenit obiectul unui troc nesăţios. De fapt, el n-are nicio legătură cu ideea de vin cultic, sau liturgic, cum i se mai spune, adică să fie produs chiar prin strădania oamenilor bisericii şi sfinţit. Nici vor
bă de aşa ceva la Arhiepiscopie. În realitate vinul cultic este cât se poate de laic şi din câte se spune are la bază o relaţie deloc duhovnicească închegată cu Cramele Oprişor, din care rezultă câştiguri consistente, spre deplina îndestulare a pungii cu arginţi. Vinul se bagă pe gât pentru vânzare preoţilor, în cantităţi pe măsura poftei de câştig a capilor Arhiepiscopiei. E limpede că, stăpâniţi de cupiditate, Calinic şi Caliopie s-au îndepărtat tot mai mult de menirea sfântă pe care o au, iar astăzi se închină mai mult banilor decât celor sfinte. Păi cum să nu crezi asta, când vezi luxul care-i înconjoară şi patima năvalnică prin care caută noi şi noi metode de a spori avuţia, dar şi esenţa evazionistă, nu numai financiară, ci şi morală, prin care veniturile nu se scot niciodată la vedere, ci sunt pitite prin tainiţe fără fund.
Cum a fost îndepărtat duhovnicul Ilie
Ar fi ceva dacă adunarea bogăţiei ar avea ca scop redistribuirea ei către misiunea evanghelică şi activităţile caritabile, care să îndrume credincioşii spre cele sfinte, dar să-i şi ajute când se află în necaz. Prea puţin se face însă în această direcţie. Se spune că trupul Domnului sunt chiar credincioşii şi nu zidurile ridicate pentru închinăciune. Or, tocmai pentru credincioşi se face prea puţin, dar ziduri se ridică multe, mai mult din trufie, cum este şi cazul catedralei în care Calinic se doreşte îngropat alături de rege şi de moaştele făcătoare de minuni ale Muceniţei Filoteia. Despre activitatea caritabilă a Arhiepiscopiei este inutil să vorbim, pentru că mai repede trece o cămilă prin urechile unui ac, decât să găseşti exemple concludente săvârşite la acest capitol. Ca paranteză, care poate spune totul despre cum este privită ideea de dărnicie la curtea lui Calinic şi Caliopie, se poate menţiona păţania duhovnicului Ilie, cunoscut şi iubit de credincioşi pentru virtutea sa, dar şi pentru mila cu care împărţea bani celor săraci. A fost alungat de la Mănăstirea Argeşului, pentru că învăţa prost lumea, şi dus la Văleni. Cum adică să dai bani la săraci? Şi astfel, rând pe rând, au dispărut mai toţi monahii adevăraţi ai marii mănăstiri, rămânând doar Calinic şi Caliopie, plus câţiva argaţi puşi să-i slugărească. În ce priveşte misiunea evanghelică a capilor Arhiepiscopiei, ea a devenit tot mai şubredă şi neconcludentă. ÎPS Calinic slujeşte doar la marile sărbători sau la nunţile de categoria VIP, iar sărăcia duhovnicească îi devine tot mai evidentă, până şi din conţinutul obişnuitelor pastorale pe care le alcătuieşte de Paşti şi de Crăciun. Care, pe lângă subţirimea ca de compunere şcolară, sunt aglomerate cu citate sfinte, ori împrumutate de la alţi gânditori pe teme religioase sau slujitori cu har, prin procedeul copy-paste, rezultând un amalgam mai degrabă infantil, decât înzestrat cu consistenţă şi har, din care să reiasă trăire sufletească, nu simplă înşiruire de vorbe aşternute precum cu furca pe paginile de hârtie. Dar pentru că tot am atins subiectul, elocvent este şi numărul publicaţiilor Arhiepiscopiei, care tinde către zero, după ce şi acel ultim supliment, intitulat „Argeşul ortodox” şi găzduit de cotidianul Argeşul, a murit prin deces, din cauza… crizei. De fapt, e criză de har şi de moralitate în fruntea Arhiepiscopiei, sunt prea multe patimi ascunse şi prea mare distanţă luată faţă de cele sfinte. Asta este realitatea tristă şi tot acesta este motivul pentru care încheiem cu „va urma”. Mihai BĂDESCU
***
Scandal de Sfânta Maria
Luni, în timp ce curtea Mănăstirii Curtea de Argeş era plină ochi de pelerini veniţi să se roage la moaştele Sfintei Filoteia, Caliopie, „comandantul trupelor de represiune”, a expulzat un ziarist incomod care îi făcea poze. Octavian Tiriachiu, gazetarul bruscat de locotenentul arhiepiscopului Calinic, este cunoscut ca un critic al moravurilor lui Caliopie.
0 Comentarii