Web Analytics
scris duminică, 01.10.2023

CALENDAR CRESTIN ORTODOX: Acoperământul Maicii Domnului. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX: Acoperământul Maicii Domnului. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății Bizanțului (Constantinopol), care era asediată.

Citește și:

La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi.

Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie:

“O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il praznuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim ca 1 octombrie este si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice.

Ea a fost stabilita in mod oficial in sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Apostol Anania;
– Sfintilor Mucenici Mihail din Manastirea Zovei si a 36 de monahi;
– Sfantului Cuvios Roman Melodul;
– Sfantului Mucenic Domnin;
– Sfantului Cuvios Ioan
– Sfantului Cuvios Grigorie Domesticul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...