Web Analytics
scris joi, 07.02.2019

Caleidoscop

Gara Regală, sală de bal pentru protipendadă

Gara Regală din Curtea de Argeş a fost construită în anul 1898, pe vremea regelui Carol I, de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy. Inaugurarea şi punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti-Curtea de Argeş, în lungime de 38,4 kilometri, a fost făcută chiar de regele Carol I. Investiţia s-a ridicat la 7.887.846 lei aur, potrivit documentelor vremii. Sala de aşteptare a gării era, pe vremuri, folosită ca sală de bal pentru protipendada argeşeană.

Caleidoscop

Prima femeie avocat înscrisă în baroul argeşean

În septembrie 1920, Margareta Paximade este prima femeie avocat care s-a înregistrat în Baroul Argeş. Spre deosebire de alte barouri din ţară, avocaţii argeşeni nu s-au opus înscrierii colegei lor în barou. Exemplul ei a fost luat şi de alte femei, care au avut curajul să-şi câştige existenţa din practicarea avocaturii.

Şeful legionarilor argeşeni este arestat

După ce pe 29 decembrie 1933, în gară la Sinaia, primul ministru I.G. Duca a fost asasinat de legionari, la Piteşti a început un val de arestări în rândurile acestora. Ion Guter, şeful poliţiei locale, a dispus arestarea lui Ştefan Nicolescu, zis Toto, licenţiat în drept şi comandantul Legiunii ”Garda de Fier” din Argeş.

Organizațiile de stânga se întrunesc în Pădurea Trivale

1942, mai 2-10. Pădurea Trivale, mai multe întruniri ale organizațiilor de stânga din localitate, îndreptate împotriva războiului și regimului politic.

Se înființează Inspectoratul de Jandarmi Piteşti

La 1 noiembrie 1944 ia fiinţă Inspectoratul de Jandarmi Piteşti, care avea în subordine legiunile de jandarmi Argeş, Muscel, Olt, Teleorman şi Dâmboviţa. Acesta funcţionează până la desfiinţarea instituţiei, în 1948. În 1956 fondul jandarmeriei va fi preluat de Miliţia Regională Piteşti.

Întreprinderea Textila a primit Ordinul Muncii Clasa I

1981, martie 25. Prin Decret Prezidențial s-a acordat Ordinul Muncii Clasa I Întreprinderii Textila Pitești, pentru activitatea etalon din 1980, director Mircea Sfetcovici.

Instalarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular Orășenesc

1949, iulie 1. Instalarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular Orășenesc, președinte, Gheorghe Medve, secretar, Constantin Duță, membru, Ortansa Stângaciu, avizați de Comisia de Stat din Capitală.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620, memento” de Petre Popa)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...