Web Analytics
scris joi, 19.01.2012

„Ca medic legist, sunt destule tentaţii”

# Prima declaraţie a doctorului Dan Manu în „Dosarul alcoolemiilor”. La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, ofiţerii Direcției Generale Anticorupţie, coordonaţi de un procuror şi sprijiniţi de mascaţii Poliţiei Argeş, au desfăşurat o acţiune fulger în zona Podul Viilor din Pitești. În urma ei, au fost prinși în flagrant  Gheorghe Milandru şi Leonard Popescu, după ce au pretins 1.500 euro de la o persoană anchetată pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului. În schimbul acestor bani, dar şi a altor 300 lei primiţi anterior, Milandru a obţinut valorile alcoolemiilor corespondente celor două probe de sânge prelevate, precum şi ora constatării evenimentului rutier. În baza acestora, l-a învăţat pe cel aflat în anchetă ce să declare referitor la ora şi cantitatea de alcool consumată atunci când va solicita recalcularea alcoolemiei, pentru a-i ieşi o valoare sub limita celei care constituie infracţiune. Tot în contul banilor primiţi, Milandru i-a promis persoanei cercetate că va interveni la INML „Mina Minovici“ Bucureşti pentru ca valoarea recalculării alcoolemiei să fie sub limita de infracţiune. După realizarea flagrantului şi efectuarea percheziţiei acasă la Milandru, şi acesta, şi Popescu au fost conduşi la Parchetul Argeş pentru audieri. În cadrul aceleiași acțiuni, ofiţerii Anticorupţie au pus în aplicare un mandat de aducere la Parchet a lui Bogdan Rădescu, plutonier la Jandarmeria Argeş, cercetat pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Potrivit procurorilor, el i-a dat 1.500 euro lui Ion Bogdan Dobra, subofiţer la UM 01044 Câmpulung, pentru ca acesta să-l pună în legătură cu acelaşi Gheorghe Milandru. Motivul? Şi jandarmul era cercetat într-un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi avea nevoie de o alcoolemie cu valoare mai mică decât cea care constituie infracţiune. Totodată, s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de Nicuşor Stănculeţ, medic în cadrul Serviciului de Medicină Legală Argeş. Acesta este acuzat de organele de anchetă că ar fi instigat la comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. El a fost de asemenea audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, însă în cazul medicului legist nu a fost dispusă măsura reţinerii. Pe surse, am aflat că în Dosarul alcoolemiilor sunt învinuiți și doi angajați ai Direcției Generale de Informații și Protecție Internă Argeș (DGIPI), însă informația nu ne-a fost confirmată oficial. În schimb, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș (SML), Dan Manu, și colegul acestuia, Nicușor Stănculeț, vorbesc, în premieră, despre cele întâmplate în noiembrie 2011.

„Mi-au cerut explicații cu privire la procedurile uzuale”

În primă fază, doctorul Dan Manu ne-a spus că nu cunoaște foarte multe amănunte în legătură cu cazul în care este implicat colegul său. „În dimineața respectivă, ofițerii DGA au venit cu o adresă către Serviciul Medico-Legal prin care îmi cereau să dau anumite explicații cu privire la procedurile uzuale, organizatorice ale noastre. Am făcut acest lucru, după care l-au invitat pe domnul doctor Stănculeț la un interviu la Parchet. Acum este faza de urmărire, iar de atunci nu mi s-a mai cerut niciun punct de vedere oficial. Cu doctorul Stănculeț nu am mai discutat despre acest caz. Sincer să fiu, mi-a fost jenă să-l întreb amănunte”. Șeful Serviciului de Medicină Legală a recunoscut însă că un medic legist ar putea să dea anumite sfaturi unui șofer care este prins băut la volan. „Sunt mai multe date care contează, și mă refer aici la greutate, la înălțime, cantitatea și tipul de alcool consumat, dacă a băut înainte, în timpul mesei sau după, ce a mâncat, și pe care le știu medicii legiști, dar și avocații cu experiență sau polițiștii”, a explicat doctorul Dan Manu.

„Dr Stănculeț este un model”

În ceea ce-l privește pe doctorul Stănculeț, șeful SML Argeș a subliniat că „sunt trist că un coleg și un prieten de-al meu este băgat în treaba aceasta și sper ca el să-și dovedească prezumția inițială de nevinovăție. Mie îmi place să cred că nu are nicio implicare, mai ales că este un coleg de o bună factură, educat și civilizat. Este un model, nu ridică probleme și sunt convins că nevinovăția îi aparține. Am încredere deplină în actul de justiție. Nu știu dacă s-a implicat, nu știu ce probe sunt, ce învinuiri i se aduc, sunt voci și voci, sunt variante și variante. Repet, n-am insistat să vorbesc cu el despre acest subiect, mi-a spus doar că este acuzat de ceea s-a spus în media, plus că urmărirea penală e secretă. Fiecare om plătește în viață pentru ceea ce face, dacă face. Pe de altă parte, s-a dovedit încă o dată că laboratorul de toxicologie de la mine de la serviciu nu mai este vulnerabil, iar treaba se desfășoară corect cu toate tentațiile care sunt. Mulți vin, pe diverse canale, cu tot felul de intervenții, dar eu sau colegii nici nu vrem să auzim. Suntem și foarte bine plătiți aici”.

Dr. Stănculeț: „Acum stau cu morcovul băgat”

Am stat de vorbă și cu medicul legist Nicușor Stănculeț, însă declarația acestuia a fost destul de evazivă. „Vă rog să nu vă supărați, dar nu am ce să vă spun deocamdată. Stați să termin cu necazul ăsta și apoi vă spun tot ce vreți. Acum chiar nu pot, vă rog să mă înțelegeți, și așa stau cu morcovul băgat”, a fost tot dialogul pe care l-am purtat cu medicul Nicușor Stănculeț, cercetat penal sub aspectul instigării la comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului. Neluţu Dinu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită