# Liberalul Radu Perianu analizează efectele tăierilor salariale. Preşedintele PNL Piteşti, Radu Perianu, a observat că tăierile salariale aplicate de guvernanţi au repercusiuni negative asupra moralului angajaţilor din sistemul bugetar, în sensul unei scăderi vizibile a nivelului de profesionalism. „Măsurile Guvernului Boc sunt extrem de păguboase şi încep să-şi arate efectele. Am observat că, după tăierile salariale, în rândul angajaţilor de la stat există o tendinţă generală de a trata cu superficialitate activitatea pe care trebuie să o presteze la serviciu. Cum nu au unde să se ducă, rămân la serviciu, dar într-o formă de opoziţie. Este logic că dacă vrei ca un angajat să îţi lucreze profesionist, trebuie să îl şi plăteşti decent. La noi, salariul este atât de mic, încât nu le acoperă nevoile, aşa că nimeni nu mai vrea să muncească. Cine îşi imaginează că şeful pus de PDL îşi struneşte angajaţii, care au salarii de mizerie, cu care nici nu-şi pot plăti facturile, se înşeală amarnic. Reacţia lor este absolut firească. Din păcate, acest fenomen va conduce la plafonarea angajaţilor, ceea ce va fi în detrimentul nostru, al tuturor“, a spus avocatul Radu Perianu.
(N.D.)
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii