Web Analytics
scris miercuri, 19.06.2013

Buget de 20 de milioane de lei, propus pentru calea ferată Piteşti-Rm. Vâlcea

CFR a scos din nou de la naftalină construcţia liniei ferate Râmnicu Vâlcea – Vâlcele pentru care compania a propus un buget de 19.983.000 de lei faţă de 34 de milioane de lei cât a fost execuţia preliminată la 31 decembrie 2012. Repunerea pe tapet a acestui proiect vine în contextul în care, pentru prima dată, Compania Naţională de Căi Ferate a bugetat pentru anul acesta fonduri pentru demararea proiectului ce vizează construirea unei linii de cale ferată de mare viteză Budapesta – Bucureşti – Constanţa, în componența căreia ar putea intra și relația București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu.  Linia figurează în contractul de activitate al companiei la capitolul „proiecte propuse”. Despre linia de mare viteză Budapesta – Bucureşti – Constanţa se vorbeşte încă din 2007 când Guvernele României şi Ungariei au bătut  palma pentru concretizarea proiectului. Linia, pe care vagoanele ar trebui să circule cu 250 km/h, ar fi trebuit să fie o prelungire a celei care va lega Parisul de capitala Ungariei, trecând prin Strasbourg, Viena şi Bratislava. Valoarea investiţiei comune era atunci estimată la câteva miliarde de euro. F.Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită