Web Analytics
scris miercuri, 27.01.2016

„Brand-ul FC Argeş poate fi cumpărat în luna mai cu suma de circa 200.000 de euro”

# Declară Nicolae Enoiu, administratorul dosarului „FC Argeş”

# Dle Enoiu, în ce stadiu se află dosarul brand-ului FC Argeş?
– Am avut şedinţa de convocare a creditorilor pe data de 20 ianuarie 2016 şi am primit punct de vedere de la creditorul bugetar pentru a organiza trei serii de câte trei şedinţe săptămânale cu preţul redus până la nivelul de 75, 70 şi 65% din valoarea estimată în raport.
# Despre ce sumă de bani este vorba?
– Dacă iniţial am vorbit de suma de 311.000 de euro, acum putem vorbi de suma de circa 202.000 de euro. Asta în condiţiile în care discutăm de ultima şedinţă.
# Şi această ultimă şedinţă când va avea loc?
– De abia am ţinut şedinţa creditorilor, o să fac anunţ în vreo săptămână, iar prima şedinţă se va ţine undeva prin luna martie ceea ce înseamnă că se va ajunge la suma de care am vorbit undeva prin luna mai.
# Deci brand-ul şi palmaresul FC Argeş pot fi cumpărate în luna mai 2016 cu circa 200.000 de euro?
– Este corect! Dar asta nu înseamnă că dacă între timp vine vreo ofertă care să se încadreze în această aprobare a creditorului bugetar nu vom face operaţiunea de valorificare. Deci eu am aprobare la ora aceasta până la 65% după nouă şedinţe, dar dacă vine ofertă între timp nu înseamnă că nu vom trece la vânzarea acestui brand.

„Am primit o scrisoare de intenţie de la o firmă din Bucureşti pentru cumpărarea brand-ului FC Argeş”

# Aţi mai primit vreo ofertă?
– Nu am mai primit nicio ofertă, în afara faptului că s-a constituit la nivelul Consiliului municipal Piteşti o comisie pentru analiza cumpărării brand-ului. Totuşi trebuie să menţionez că am primit o scrisoare de intenţie de la o societate din Bucureşti, dar nu le-am răspuns pentru că am aşteptat să văd aprobarea creditorilor. Dar în funcţie de aprobare o să le răspund.
# Despre ce firmă este vorba?
– Nu aş vrea să greşesc numele şi de aceea nici nu o să-l menţionez.
# Consiliul Local Piteşti a înaintat vreo ofertă?
– Nu. Ştiu doar că în luna august 2015 s-a constituit acea comisie.
# Aţi mai avut vreo discuţie cu vreun oficial al autorităţilor locale despre cumpărarea acestui brand?
– Nu, pentru că am aşteptat să se desfăşoare aceste şedinţe pe care le-am avut programate şi pentru a vedea noua strategie.
Marius Ionel

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită