Web Analytics
scris miercuri, 08.10.2014

Bogdan Pandelică, secretar de stat în Ministerul Economiei: „Îmi doresc ca Argeşul să devină pentru industria auto din Europa ceea ce reprezintă Sillicon Valley pentru industria IT&C din America”

Aproape o sută de invitați au participat luni, 6 octombrie, la conferinţa regională „Modalităţi de dezvoltare a afacerilor pe pieţele internaţionale”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României la sediul nou al CCI Argeș. Invitații de marcă ai conferinței au fost Bogdan Pandelică, secretar de stat în Ministerul Economiei, președintele C.C.I.R. – Mihai Daraban, deputatul Gheorghe Marin, președintele ACAROM – Constantin Stroe și viceprimarul Cornel Ionică. Alături de aceștia au fost reprezentanți de la Ministerul Economiei, EximBank, Camerei de Comerț și Industrie Argeș, experți și reprezentanți a peste 50 de firme private membre ale CCI Argeș.  Conferința are ca scop prezentarea Programului Național „Export 2014 – 2020” în teritoriu. Programul îşi propune o creştere semnificativă a numărului de firme exportatoare, precum şi creşterea intensităţii exportului la nivel judeţean şi regional.
Secretarul de stat Bogdan Pandelică a declarat printre altele: „Credem că la sfârșitul acestui an vom depăși în ceea ce privește exporturile cifra-record de 50 de miliarde de euro aferentă anului 2013. La ora actuală, aproape 72% din exporturile României merg în Uniunea Europeană.”
Bogdan Pandelică a ținut să sublinieze importanța și rolul crucial al Argeșului în ceea ce privește exporturile țării noastre: „Argeșul ocupă locul al doilea în topul județelor la export. Primele zece companii din Argeș au contribuit anul trecut cu 3,83% la PIB-ul României. Argeșul are un potențial economic foarte valoros, iar în ceea ce privește resursele umane personalul este unul foarte calificat. Îmi doresc ca Argeșul să devină pentru industria auto din Europa ceea ce reprezintă Sillicon Valley pentru industria IT&C din America.”
Oamenii de afaceri membri ai CCI Argeș prezenți la eveniment și-au expus la final doleanțele, unul dintre subiectele abordate fiind, evident, acela legat de realizarea viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, realizare pusă din păcate tot mai mult sub semnul întrebării. 
Denis Grigorescu

Bogdan Pandelică, secretar de stat în Ministerul Economiei: „Îmi doresc ca Argeşul să devină pentru industria auto din Europa ceea ce reprezintă Sillicon Valley pentru industria IT&C din America”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...