Pugilistul român, Bogdan Dinu, a fost cel care a urcat primul pe ringul de box în gala desfăşurată la Romexpo la începutul lunii iulie în care Lucian Bute și-a păstrat centura de campion mondial. Românul l-a învins în prima rundă, prin KO pe Awadh Mohamed Tamim din Tanzania. După doar două minute de box, românul l-a trimis la podea pe tanzanian. Acesta a fost numărat de arbitru care a și pus punct meciului, declarându-l pe Bogdan Dinu învingător. Meciul inaugural a făcut parte din categoria grea și era programat să se dispute pe durata a patru reprize. De reținut că sportivul s-a pregătit în urmă cu câțiva ani pe când era membru al lotului olimpic în județul Argeș, la cabana Piscul Soarelui din localitatea Godeni cu nimeni altul decât musceleanul Mircea Șimon, fostul vicecampion olimpic de la Montreal din 1976. La jumătatea anul 2007 Mircea Șimon a decis să accepte să pregătească greii din lotul olimpic al României. Bogdan Dinu, campion mondial de cadeți la acea vreme, Cristian Ciocan, campion mondial de juniori, Alexandru Ciobanu și Răzvan Cojanu au fost cei care s-au antrenat sub bagheta argeșeanului la acea vreme. Antrenamentele se efectuau în apropierea cabanei Piscul Soarelui din comuna Godeni, acolo unde de altfel sportivii erau și cazați. ”Dinu era pe atunci un sportiv conștiincios care promitea mult. Avea talent și iată că a reușit în cele din urmă să facă performanță. Mă bucur pentru el și îi urez succes” ne-a spus Mircea Șimon, învingătorul celui care l-a bătut pe Muhammad Ali. M.I.




0 Comentarii