Web Analytics

Blestemul lui Tecău: PSD Argeş a ajuns să conteze la Bucureşti… puţin şi rar

de | 22.10.2015 19:24 | Politica si Administratie

# După 25 de ani de prezență constantă în conducerea centrală, filiala argeșeană nu mai are niciun reprezentant în Biroul Permanent  # Singurul candidat al PSD Argeș pentru funcția de vicepreședinte la nivel național, deputatul Cătălin Rădulescu, s-a făcut de râs obținând cel mai mic număr de voturi dintre toți cei 21 de candidați  # Ceasul rău, pisica neagră, Liviu Dragnea s-a debarasat și de deputatul Mircea Drăghici, eliminând funcția de trezorier din Biroul Permanent

Congresul extraordinar al PSD de duminică, desfășurat la Sala Palatului din București,  a confirmat faptul că filiala  argeșeană nu prea mai contează în plan național. Deși PSD Argeș a fost a șasea organizație din punct de vedere al numărului delegaților (calculat în funcție de rezultatele obținute la ultimele alegeri), n-a reușit să obțină niciun post de vicepreședinte. Candidatul Argeșului pentru acest post, deputatul Cătălin Marian Rădulescu,  a obținut cele mai puține voturi, sub o mie, dintre toți cei 21 de competitori.  Așa se face că Argeșul nu mai are niciun reprezentant în Biroul Permanent Național al PSD, asta după ce și trezorierul partidului, deputatul Mircea Drăghici, a rămas pe dinafară pentru simplul motiv că Liviu Dragnea s-a debarasat de el, nemaidorind ca funcția de trezorier să aibă reprezentare în conducerea politică executivă a partidului.  Revenind la candidatul Argeșului, deputatul Rădulescu, imediat după ce aflat că a fost învins primind doar 990 de voturi,  acesta a postat supărat pe contul său de Facebook un comentariu foarte dur (pe care l-a și șters ulterior), la adresa celor care au preluat puterea în partid. Deputatul de Pitești a vorbit de o ”mafie ordinară” provenind de la Camera Deputaților, care ar fi trimis bilete în sală să fie tăiați cei indezirabili, printre care el, candidat la postul de vicepreședinte, și Constantin Niță de la Brașov, contracandidatul lui Valeriu Zgonea la funcția de președinte executiv. 

Soții Drăghici nu s-au amestecat cu „prostimea”, iar Daniel Constantin a „tăiat” Argeșul de pe lista județelor cu succeseîn domeniul agriculturii 

Ca și amănunte de culise, peste două treimi din primarii argeșeni au lipsit de la congres, iar acesta reprezintă un serios semnal de alarmă pentru filială după absența acestora în masă, și cam în același procent, și de la ultima ședință de Colegiu Prefectural. Paradoxal sau nu, probabil și ca să facă impresie bună că au intrat în casă nouă, cei mai disciplinați au fost primarii proveniți de la alte partide, PNL, PDL sau PPDD, și îi amintim aici pe primarii de la Berevoiești, Vedea, Davidești sau Valea Danului, care au ținut să bifeze prezența la congres. Cea mai organizată facțiune a fost tot cea de la Mioveni, reprezentată de șeful ”Filarmonicii”, primarul Ion Georgescu, cel care s-a zbătut cât a putut să facă ceva lobby pentru candidatul Argeșului, deputatul Rădulescu, chiar dacă acesta reprezintă organizația Pitești și colegiul cu același nume. Că primarul Georgescu s-a zbătut să salveze onoarea filialei argeșene o dovedește și faptul că organizația pe care o conduce a avut doi membri în comisia de numărare a voturilor. Însă, vorba ceea, doar cu o floare de la Mioveni nu se face primăvară în PSD Argeș. Altă chestie care nu a scăpat neobservată a fost aceea că  deputatul Mircea Drăghici și consoarta, Georgiana (președintă a tot mai fantomaticei organizații de tineret) au evitat să stea în rândurile alocate poporului PSD din Argeș și s-au dus moț în primele trei rânduri, alături de  costumele și parfumurile de firmă de la vârful partidului. La fel de neplăcut a surprins și deputatul de Pitești, Daniel Constantin, care în cuvântul său a  evitat să nominalizeze Argeșul printre județele în care programele inițiate de el, ca ministru al agriculturii, s-au bucurat de succes.

Primarul de la Micești: „Cătălin e prietenul nostru, dar stricăm voturile!”

„Nu ne-a spus nimeni cu cine să votăm !”, ne-a declarat vicepreședintele PSD Argeș, Ion Mânzână, care a continuat: ”Eu la femei, ca vicepreședinte, o s-o aleg pe Olguța, că nu am inventat apa caldă acum. Iar la bărbați voi vota 100%-100% pe domnul ministru al Sănătății pentru că a tot ajutat județul Argeș de-a lungul timpului, atât cât s-a putut. La președinte executiv merg cu Valeriu Zgonea! Sigur că mai votez Gabi Firea,  doamna Andronescu… La bărbați… nu știu dacă pot lua cuvântul, că aș merge la microfon să spun că îl susțin pe colegul nostru, pe Cătălin Rădulescu, însă nu cred că asta ar  avea vreo influență.” În stilul său nonconformist, primarul de la Micești, Dumitru Voicu, a zis-o pe șleau: „Cătălin e prietenul nostru dar cred că stricăm voturile! El zice că îl susțin șapte organizații, însă ăia vin doar cu treizeci de voturi…” Neutru, proaspătul președinte al PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, a evitat să spună cu cine votează el, adâugând însă că organizația nu are o preferință în bloc pentru cineva anume: “Ca și organizație județeană nu putem exprima o preferință. Sunt câțiva oameni care ne-au ajutat în timp, pe alții însă colegii nu îi cunosc. Ei știu foarte bine cine a susținut organizația, pe unii îi cunosc, pe alții, nu. Nu, nu e nicio orientare la nivel de organizație. Am și eu părerile mele, ca orice om. O să văd cu cine votez”.

Și conducerea PSD Argeș va avea mai puțini membri, spune președintele Șerban Valeca

Președintele Valeca așteaptă ca acest congres să conducă la definitivarea structurilor de partid, prin statut, și intrarea în logica de alegeri de la anul: „În Comitetul Executiv am aprobat mai multe principii și modificări la statut care se referă la structuri mai suple,  structuri mai mici. Puterea va fi la Comitetul Executiv Central, acolo unde sunt președinți de organizații în principal, iar Biroul Permanent va lua numai decizii generale politice. Structurile vor fi  mai simple, în sensul micșorării numărului de membri în birou și în comitet, și așa se va întâmpla și la organizația județeană Argeș”.
Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii