Numărul localităţilor argeşene unde ploile abundente din ultima perioadă au făcut ravagii a crescut, ajungând la 33 de localităţi. Conform celui mai recent bilanţ transmis de Prefectura Judeţului Argeş, au fost inundate 129 de curţi şi gospodării din localităţile Bradu (70 de gospodării, cele mai multe la număr) Budeasa, Recea şi Ciofrângeni, 62 de locuinţe (dintre care cele mai multe tot în comuna Bradu, 25 de locuinţe), 241 de anexe gospădăreşti (cele mai multe, 210, la Ştefan cel Mare). Au fost grav afectate 787 hectare de teren arabil şi fâneţe, iar 2 hectare de zăvoi din Bălileşti s-au erodat. Şi infrastructura judeţului a avut de suferit, fiind afectat drumul naţional 73 C Curtea de Argeş-Ciofrângeni, dar şi opt sectoare de drumuri judeţene, 58 de drumuri comunale, 39 de străzi şi un drum forestier, 22 de poduri, 24 de podeţe şi 8 punţi pietonale. Inundaţiile au afectat 2 conducte de alimentare cu apă din Valea Danului şi Berevoieşti, dar şi 11 fântâni din Ştefan cel Mare, Bughea de Sus şi Domneşti. Apele au înghiţit şi doi porci şi 50 de găini din gospodăriile argeşenilor. Ploile abundente au făcut ravagii şi municipiul Piteşti, pagubele fiind o locuinţă afectată, aleile inundate şi reţeaua electrică de iluminat avariată în Parcul Lunca Argeşului, o alunecare de teren pe strada Pinului şi podul ACH, al cărui drum a fost asfaltat anul trecut, distrus. Forţele care au intervenit în Argeş pentru atenuarea pagubelor produse de inundaţii au fost 147 militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, 45 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, 25 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi, 15 agenţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, 15 agenţi de poliţie locală, 30 de militari MapN, 30 de angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Argeş şi 56 echipe de specialisţi CEZ şi Romtelecom. La ora actuală furnizarea de gaze naturale şi de servicii de telefonie funcţionează fără probleme, iar 200 abonaţi la reţeaua de energie electrică sunt alimentaţi cu grupuri electrogene ale CEZ.
Iustina HARCO-BURCEA




0 Comentarii