La jumătatea veacului trecut, putea fi zărit trecând pe bulevardul „Pardon” din Câmpulung un bărbat înalt, bine legat, purtând întotdeauna pălărie. Siguranţa pasului, figura zâmbitoare, salutul larg, plin de politeţe, făcut întotdeauna cu ridicarea pălăriei de pe cap, firea jovială, hainele întotdeauna în tonuri deschise, de preferinţă bej, făceau din profesorul Benone Săvoiu un „personaj” inconfundabil.
A fost studentul lui Dimitrie Caracostea și Rădulescu-Motru
Născut la 19 martie 1910 în localitatea Mălin (Bughea de Sus) de lângă Câmpulung Muscel, Benone era descendentul unei familii de moşneni. Dinspre partea tatălui, străbunicul său Moise Săvoiu se stabilise în zona Muscelului venind de peste munţi, de la Moeciu, după zavera lui Tudor Vladimirescu. Dinspre partea mamei, spiţa familiei Isbăşescu este identificabilă în acte până la jumătatea veacului al XVIII-lea. Bunicul Nicolae Isbăşescu, sosit din Transilvania, s-a aşezat în Albeştii de Muscel unde a deschis un han, o brutărie şi prima şcoală din sat. La nevoie era şi învăţător. Al şaptelea copil al său, Elisaveta, a fost cerută de nevastă de Ion Săvoiu, strănepotul lui Moise. Ion şi Elisaveta au avut trei urmaşi, iar al doilea născut a fost Benone. Rămas orfan de tată în urma războiului, copilul s-a ţinut de învăţătură. La Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel a fost elevul meritoriu al unor străluciţi profesori ai timpului așa cum ar fi lingvistul Ion Ţicăloiu, cu doctoratul luat în Germania, Dumitru Baciu, profesor de limba franceză, autor de studii şi articole sau Gheorghe Şapcaliu, un enciclopedist care stăpânea la perfecţie limbile elină, latină, slavonă, germană şi franceză. Cu examenul de bacalaureat trecut în anul 1930, Benone Săvoiu s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. A fost studentul lui Nicolae Cartojan, Mihail Dragomirescu, Dimitrie Caracostea, C. Rădulescu-Motru, a audiat conferinţele lui Nicolae Iorga ori ale lui Mircea Eliade, a trăit din plin efervescenţa culturală a perioadei interbelice.
Lucrarea sa de licenţă a fost „Mateiu I. Caragiale – omul şi opera”
Nu trecuseră decât patru luni de la stingerea din viaţă a lui Mateiu I. Caragiale când Benone Săvoiu, student în ultimul an la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, îşi susţinea în mai 1936 lucrarea de licenţă în filologie modernă cu o teză despre personalitatea şi opera lui Mateiu I. Caragiale. Câteva recenzii abia publicate şi lipsa oricărei cercetări critice mai amănunţite despre creaţia lui Mateiu ofereau perspectiva unei investigaţii mai largi, într-o perioadă când „mitul Mateiu I. Caragiale” nu se născuse încă. Lucrarea de licenţă „Mateiu I. Caragiale – omul şi opera” este o investigaţie care în momentul redactării pornea de la o bibliografie extrem de redusă, pentru că până în 1936 se publicaseră doar câteva articole despre creaţia scriitorului. De aici dificultatea cercetării operei unui autor care încă nu intrase în conştiinţa publică. De bună seamă că Benone Săvoiu a manifestat un ataşament aparte pentru Mateiu. Aceasta rezultă nu numai din felul în care îl priveşte pe Mateiu-omul, dar şi din analiza pe care o face operei sale. Chiar şi stilul lucrării se contaminează, pe alocuri, de întorsătura frazei mateine. Colegul de facultate al lui Benone, scriitorul şi caricaturistul Neagu Rădulescu, îl va metamorfoza în personaj literar şi, cu numele Benone Vasilescu, îl va portretiza într-una dintre nuvelele sale, intitulată Examen cu Sfântul Sisoe, evocare plină de umor a vieţii universitare bucureştene. Pe baza diplomei de licenţă în Filosofie şi Litere, eliberată de Universitatea din Bucureşti şi semnată de ministrul Instrucţiunii Petre Ştefănescu-Goangă la 18 ianuarie 1937, absolventul şi-a început cariera didactică. În acelaşi an, ca licenţiat al Universităţii din Bucureşti, a obţinut certificatul Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”.
A predat la București, Arad și Câmpulung
Benone Săvoiu a fost profesor de limba şi literatura română vreme de 36 de ani. Abia ieşit din amfiteatrele facultăţii, l-a suplinit pe profesorul şi criticul literar I.M. Raşcu la Liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti. A predat apoi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, la Liceul de Aviaţie din Mediaş, pentru ca din 1940 să se stabilească la Câmpulung Muscel, oraşul natal, unde va profesa în diferite instituţii de învăţământ până în anul 1972. Toate seriile de elevi şi-l amintesc ca pe un profesor integru, cu o solidă formaţie intelectuală. Spirit integru, pasionat de profesiune şi dedicat meseriei sale, Benone a străbătut scrâşnind din dinţi anii grei de după reforma învăţământului din 1948. Teza de licenţă, publicată postum, trădează talentul pentru analiză şi investigaţie literară al fostului student la Litere. Vremurile tulburi de după instaurarea comunismului nu-i vor mai lăsa libertatea de a se exprima şi profesorul s-a consolat cu prestigiul catedrei şi respectul celor din jur. În altă ordine de idei, la începutul anilor ’50, tocmai sosise la Câmpulung, întoarsă de la Bucureşti, unde făcuse studii superioare în matematică, Ileana Stănescu. Deşi urmase ştiinţele exacte, pasiunea cea mare îi era literatura, căci fosta elevă a Liceului de Fete din Câmpulung fusese cea dintâi între colegele de clasă la acest obiect, excelând în compuneri, dar mai ales într-o ciudată încăpăţânare de a nu lăsa necitită nicio carte recomandată de profesoara de română pentru bibliografia şcolară. Fiică de învăţătoare, crescută din puţin, Ileana lua totul în serios când era ceva de realizat, conducându-se în mod declarat după deviza „Fă bine tot ce faci.” Fire romantică, interiorizată puţin, plină de sensibilitate, fata învăţătoarei îi va fi plăcut de bună seamă chiar de la prima întâlnire pe bulevardul „Pardon” lui Benone, care s-a hotărât repede să se aşeze la casa lui, cerând-o în căsătorie. Una dintre primele fotografii realizate împreună îi arată fericiţi, privindu-se unul pe celălalt. Şi-au construit locuinţă în oraş, pe strada Parcul Mirea, la nr. 11, sub platoul Gruiului, de unde poţi privi în voie munţii. În acest mic univers au trăit până în septembrie 1973 bucuriile simple ale vieţii, rânduite de când e pământul. M.I.
0 Comentarii