Web Analytics
scris duminică, 17.03.2024

BEC a respins protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei

Biroul Electoral Central (BEC) a respins protocolul de alianță a USR, PMP și Forța Dreptei, invocând că în cazul PMP nu a fost tranșată definitiv situația juridică a conducerii. Anunțul a fost făcut de USR. Președintele partidului Cătălin Drulă, spune că alianța politică va contesta această măsură a Biroului Electoral.

BEC a respins protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei

Citește și: Un nou tip de fraudă vizează clienţii băncilor. Un SMS te poate lăsa fără niciun ban în cont


„Alianța Dreapta Unită va contesta la ICCJ respingerea protocolului de alianță de către Biroul Electoral Central”, a anunțat USR, care a catalogat decizia drept abuzivă, sugerând că a fost luată la indicațiile formațiunilor de la Putere.
„Vom merge la Înalta Curte de Casație și Justiție și ne vom lupta pentru drepturile noastre și pentru viitorul pe care îl merită România. Vom continua să luptăm pentru o Românie fără corupție, fără abuzuri și fără frică. Lupta pentru o Românie Modernă este mai puternică ca niciodată”, a declarat Cătălin Drulă.

Citește și: Piedone a intrat oficial în cursa pentru Primăria București


BEC și-a motivat decizia prin situația din PMP, unde nu a fost tranșată juridic situația conducerii formațiunii în mod definitiv. „În ciuda pretextului folosit de BEC, Eugen Tomac este liderul legitim al PMP, ales încă din 2022, cu un Congres validat de Tribunalul București. Pe 2 februarie 2024, același Tribunal București a dispus biroului partidelor politice să înregistreze rezultatul ultimului congres PMP. O decizie executorie, care nu este pusă în aplicare”, transmit USR și PMP.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *