Radu Bănică, şeful de la Cadastru, are o filosofie de viaţă simplă şi eficientă: obraznicul mănâncă praznicul. Cu cât e praznicul mai mare şi comisionul mai umflat, cu atât e obraznicul mai obraznic. Şi, desigur, obrazul mai gros. Ca director al OCPI Argeş, Bănică nu dă niciodată soluţii, dă tare cu gura. Vociferează de parcă ar prezice Apocalipsa ori de câte ori vede microfonul sau reportofonul ziariştilor care-l întreabă de sănătate. „Camătă? Vi se pare că eu dau bani cu camătă? Dacă scrieţi asta o să vă dau în judecată!”, a fost replica lui Radu Bănică în momentul în care i-am solicitat un punct de vedere relativ la zvonul că obişnuieşte să dea bani cu camătă. La fel de tare se inflamează şi atunci când îl întrebi despre combinaţiile (extrem de bine camuflate în acte, dar care sar în ochi ca un fir roşu) pe care le-a avut cu benzinarii şi devine brusc confuz atunci când îl întrebi de afacerile imobiliare. Dar ce mai contează o confuzie în plus? Ce contează dacă Radu Bănică, şeful OCPI, confundă interesele proprii cu interesele instituţiei? Ce contează dacă face şi el un ban cinstit de pe urma acestei confuzii grosolane? Când a fost deconspirat că a copiat la un examen, Bănică a negat atât de hotărât că a mâncat usturoi, încât nu numai că mirosea toată clădirea de la Cadastru, dar mirosul trecea şi prin geamurile acesteia. Culmea tupeului, Bănică a simţit nevoia încă a unui condiment şi a ţinut să ne contrazică, întărindu-ne convingerea că atunci când spune că e corect şi cinstit, ar fi mai bine să vorbească cu gura închisă. Din când în când, după cum veţi vedea şi în materialul din pagina 7, Bănică dă şi cu pumnul. Şi nu în oricine, ci în femeia care i-a fost alături 12 ani, la bine şi, mai ales, la greu. Mai face şi un titlu de glorie din asta, de parcă s-ar fi luptat cu un leu, şi nu cu o pisică.
În schimb, când se află lângă presa de partid, Bănică este uşor mai calm. Probabil se simte asigurat şi, cu aer cochet de precupeaţă, schimbă amabilităţi cu ziariştii. Rânjind irepresibil le spune pe unde a jucat fotbal, ce costume îşi mai cumpără sau ce mai găteşte. Şi, bineînţeles, pe unde şi cu cine îşi petrece vacanţele. N-are nicio reţinere în a-şi promova concediul de la Dubai, de parcă ar fi vreun Ţiriac sau Ioan Niculae şi nu doar un directoraş bugetar al cărui salariu nu sare de 30 de milioane. Adică puţin mai mult decât juma’ de rată la banca unde plăteşte creditul pe care l-a luat pentru mama sa. La fel de dezinvolt procedează şi când se află în preajma celor pe care i-a lăsat fără case după ce au ajuns în imposibilitatea de a-i returna banii cu care acesta i-a împrumutat. Pentru că asta e adevărata plăcere a celor gen Radu Bănică, să-şi ameţească fraierii, să-i vrăjească până când aceştia îi mulţumesc: „mersi că m-aţi buzunărit, sunteţi un finuţ! A fost o încântare să vă întâlnesc!”.
Ştiţi însă ce este cel mai grav? Cel mai grav este că îi plătim pe oamenii ăştia. Din buzunarul nostru. Medicilor le-au scăzut salariile. Profesorilor le-au scăzut salariile. Pensionarii n-au cu ce să-şi mai cumpere medicamente. Altfel spus, plătim cu toţii preţul cumplit al unei guvernări care ne-a amanetat trecutul şi prezentul. (Neluţu DINU)