Bălan Brian Paraschiv s-a născut la 20 noiembrie 1921, în Rucăr, în familia Mariei şi a lui Paraschiv Bălan. La vârsta de 12 ani protagonistul nostru a fost înfiat de Safta şi Gheorghe Brian, rucăreni şi ei. La 14 ani a început să meargă la muncă la pădure, aceasta fiind, de altfel, principala îndeletnicire a locuitorilor din această zonă.

A luptat doar cinci luni pe frontul de est

Pe 20 februarie 1942, la 21 de ani, Bălan Paraschiv a plecat militar, fiind înrolat la Regimentul 30 Dorobanţi, Compania Pionieri. În luna martie 1944, rucăreanul nostru a plecat pe front, la nord de Iaşi. „Am luptat aici până la 21 august 1944 atunci când s-a spart frontul. Adică vreo cinci luni de zile în Moldova şi aşa cum spuneam la 21 august 1944 când frontul a fost spart, fiecare militar din Regimentul 30 Dorobanţi a trebuit să se întoarcă pe cont propriu până în Garnizoana Câmpulung Muscel. A fost o retragere dezorganizată”, şi-a amintit veteranul de război.

„Bătălia cu cea mai mare greutate a fost trecerea Tisei”

După ce s-a retras la Câmpulung, în luna septembrie 1944 Brian Bălan Paraschiv a fost reintrodus într-un alt detaşament care a fost dislocat pe frontul din Ardeal, adică pentru războiul din vest împotriva Germaniei naziste. Din acest moment nea Paraschiv a luptat până la terminarea războiului, participând activ la lupte de infanterie înverşunate în România, Ungaria şi Cehoslovacia. Pentru fapte de arme argeşeanul a obţinut la sfârşitul anului 1944 gradul de sergent, iar la lăsarea la vatră gradul de sergent major. Cea mai mare bătălie la care a luat parte sergentul rucărean a fost trecerea Tisei, moment despre care povesteşte cu entuziasm: „Bătălia cu cea mai mare greutate a fost trecerea Tisei şi asta pentru că nemţii au luptat până la epuizare, iar noi am forţat cât am putut trecerea fluviului. Eu am făcut parte din primul eşalon care trebuia să demineze terenul. Îmi amintesc că la prima încercare foarte mulţi au fost făcuţi prizonieri şi foarte puţini s-au întors înapoi. Mulţumesc lui Dumnezeu că eu m-am aflat printre cei care s-au întors. Ce să vă mai spun? A fost ceva grozav! Vă spun că cei care au căzut atunci prizonieri nimeni nu a mai auzit nimic vreodată de ei… Dar cei care au reuşit primii să treacă Tisa şi cei care au realizat şi breşa în sistemul defensiv german au fost militarii din Divizia 11 Infanterie la data de 11 noiembrie 1944 undeva pe la Tisalon. Apoi am trecut şi noi şi vă spun că a fost foarte greu, multe bărci cu militari români s-au răsturnat, iar mulţi dintre ei nici nu ştiau să înoate. Nici eu nu ştiam, dar iarăşi, zic eu, am avut noroc”.

„Am simţit la un moment dat cum glonţul mi-a trecut pe la subsuoară”

Un alt episod demn de menţionat la care sergentul Bălan Paraschiv a luat parte a fost bătălia de la Paşcohaza, unde unităţi româneşti au fost încercuite de soldaţi germani. „Era în noaptea de 15 ianuarie 1945 şi-mi amintesc că era un ger de crăpau pietrele. Erau 40 de grade sub zero. Vă daţi şi dvs. seama pe ce condiţii trebuia să luptăm noi! Îmi amintesc că am primit ordin să ne grupăm câte doi militari în fiecare mască de zăpadă. Această mască de care vă spun era singurul nostru adăpost împotriva frigului şi împotriva inamicului. De ce? Păi, fiind numai în înaintare în fiecare zi eram obligaţi să facem aceste adăposturi de fiecare dată. Aici mâncam, aici ne făceam nevoile, aici ne încălzeam unul pe celălalt, aici ne apăram… Ei bine, în acea noapte am observat în spatele nostru trageri cu trasoare, lupte serioase. Adică război era şi în spatele nostru. Nu mai puteam comunica cu nimeni şi totul părea critic. În cele din urmă a venit un agent rus care ne-a spus să ne retragem în sat pentru că suntem încercuiţi. Aşa că ne-am mutat şi ne-am instalat în spatele unui cimitir. Aici era o amestecătură de trupe de nici nu-ţi venea a crede. Erau şi militari români, şi nemţi, şi ruşi şi nimeni nu ştia care cum eram, în ce poziţii. Lupte de gherilă şi nimic mai mult! Atunci, în acele lupte, am simţit la un moment dat cum glonţul mi-a trecut pe la subsuoară. Am simţit de fapt o arsură, o usturime şi am zis clar că m-au rănit, dar abia dimineaţă am văzut că nu era decât o zgârietură…După aceste lupte, la raport am observat că niciun superior de-al meu nu mai era în viaţă şi aşa am trecut la comanda companiei care era compusă din numai 18 oameni. De atunci am fost ţinuţi de rezervă şi am fost chemaţi numai unde era nevoie de vreo intervenţie, de vreun ajutor suplimentar în anumite lupte. Am mers până la vreo 40 de km de Praga, aici fiind şi punctul maxim până unde am luptat”.

A parcurs 1.400 km în marş

Sergentul major Bălan Brian Paraschiv a luptat aşadar pe frontul de est în perioada martie-august 1944 şi pe frontul de vest în perioada septembrie 1944- mai 1945. La sfârşitul războiului, protagonistul nostru a fost aşadar nevoit să se întoarcă pe jos în marş din apropiere de Praga până la Bucureşti, acolo unde a defilat alături de militarii români, trecând totodată pe sub Arcul de Triumf din Capitală. De la 9 iunie şi până la 23 august 1945 argeşeanul nostru a parcurs pe jos nu mai puţin de 1.400 de kilometri, aceasta fiind de fapt distanţa dintre Praga şi Bucureşti.
(Marius IONEL)