# Apărătorul celor 4000 de salariaţi de la Arpechim în răsunătorul proces cu Petrom OMV a fost înmormântat sâmbăta trecută, la Piteşti. Săptămâna trecută, la numai 53 de ani, avocatul piteştean Ion (Lică) Stănescu a părăsit această lume, după o luptă cruntă cu un cancer pancreatic. Avocaţi, judecători, procurori, poliţişti, notari, oameni de afaceri, rude şi cunoscuţi l-au condus pe maestru, pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a avut loc sâmbăta trecută, la prânz, la Biserica Sfântul Ilie din Piteşti şi a fost oficiată de un sobor de preoţi în fruntea căruia s-a aflat părintele paroh Nicolae Brânzea. În predica ţinută la catafalc, părintele Brânzea a vorbit despre eforturile permanente ale defunctului de a-şi depăşi condiţia (avocatul Stănescu provenea dintr-o familie săracă din satul Ţuţuleşti), dar şi despre devenirea sa spirituală din ultimii ani, când devenise foarte evlavios şi preocupat de Dumnezeu. Cortegiul funerar a poposit pentru câteva minute şi în faţa Tribunalului Argeş, acolo unde, începând din 1996, avocatul a pledat în nenumărate cazuri şi cauze.

Crema Justiţiei argeşene, la înmormântarea maestrului
Judecătorii Valeria Vârtopeanu, şefa secţiei penale a Judecătoriei Piteşti, Cristian Ioniţă, fostul preşedinte al Judecătoriei Piteşti (actual judecător la Înalta Curte), Irina Lazăr de la secţia penală a Tribunalului Argeş, notarii Valerica şi Marin Cârstoiu, procurorul Cornel Ioana (de la Inspecţia Judiciară de pe lângă CSM), avocaţii Sorin Vişinescu, Luminiţa Ioana, Marie Louise Ene, Radu Nistor, comisarul şef de poliţie Dorin Bumbeneci sau patronul de la Cornul Vânătorului, Liviu Iliescu, sunt doar câteva dintre personalităţile care au ţinut să participe la funeraliile avocatului.
Şi-a pregătit singur cavoul, şi-a luat adio de la prieteni
Până în ultima clipă, avocatul Lică Stănescu şi-a sfidat moartea participând activ la lucrările de amenajare a cavoului în care ştia că va fi înmormântat. Era văzut deseori la cimitirul Sfântul Gheorghe, în mijlocul muncitorilor care lucrau la cavou. Un alt episod care demonstrează tăria de caracter a lui Lică Stănescu s-a consumat la ultima aniversare a zilei de naştere a acestuia, atunci când avocatul le-a spus, mai la ureche, mai cu voce tare celor prezenţi că este ultima oară când se văd pentru că…sfârşitul e aproape. Din păcate, maestrul a avut dreptate şi nici măcar intervenţia chirurgicală la o clinică austriacă din Innsbruck nu l-a mai putut salva.
„Tata a rezistat mai mult decât i-au prezis medicii”
Lică Stănescu a fost, la începutul carierei de apărător al legii, poliţist pentru ca apoi să aleagă calea avocaturii. Din această postură a imprimat şi copiilor săi (un băiat şi o fată) dragostea pentru robă, aceştia devenind, la rândul lor, avocaţi. În plus, familia Stănescu s-a îmbogăţit cu încă un avocat atunci când fiul, Liviu, s-a căsătorit cu o colegă de breaslă. Vorbim deci de o familie frumoasă şi unită, atât de unită încât fiica maestrului a renunţat la o carieră de succes în Capitală, de dragul tatălui ei. În urmă cu doi ani, atunci când a aflat că tatăl ei are cancer, fiica s-a întors în Piteşti ca să fie permanent alături de părintele ei. Avocatul Lică Stănescu avea o situaţie materială foarte bună, dovadă vila foarte frumoasă şi spaţioasă din nordul Piteştiului, în zona rezidenţială Lăbuşeşti. Liviu, fiul maestrului Lică Stănescu, ne-a declarat, copleşit de durere, că „tata a fost un luptător care a încercat tot timpul să învingă boala. Oricum, în ciuda diagnosticului necruţător, el a rezistat mult mai mult decât îi preziseseră medicii”. Am putea spune şi noi că maestrul a tratat lupta cu boala ca pe un proces dificil, cu siguranţă unul pe care şi-ar fi dorit enorm să-l câştige.
Avocatul care a învins OMV-ul şi l-a îngenuncheat pe Liviu Luca
Avocatul Lică Stănescu, împreună cu fiul său, Liviu, a reuşit să uimească o Europă întreagă atunci când, la finele anului 2008, a câştigat în numele a peste 4000 de angajaţi ai OMV Petrom un răsunător proces. În urma acestui proces, Petrom OMV a plătit fiecăruia dintre salariaţii apăraţi în instanţă de maestrul Lică Stănescu câte 100 de milioane lei vechi, reprezentând prime restante de Paşte şi de Crăciun. În total, peste 400 de miliarde de lei vechi. Lucru şi mai interesant, cei doi maeştri ai barei admiteau fără echivoc la acea vreme că, în cadrul acestui război pe viaţă şi pe moarte cu colosul austriac, liderii de sindicat de la Arpechim i-au trădat pe muncitori, coalizându-se cu patronatul. Cei arătaţi cu degetul erau mogulul Liviu Luca, liderul Federaţiei Sindicale a Petrom, dar şi subordonaţii săi din Argeş, liderii Marian Dumitru şi Ionel Popescu, de la sindicatele „Unirea” şi „Rafinorul”, ambele de pe platforma Arpechim.
Florin Silvestru



0 Comentarii