Avocata Folescu, trimisă în judecată de procurorii DNA

de | 18.01.2016 18:46 | Actualitate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată,  sub control judiciar, a avocatei Filoftia Folescu de la Baroul Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”În cursul lunii martie 2015, inculpata Folescu Filoftia, în calitate de avocat în cadrul Baroului Argeș, a pretins de la o persoană (martor denunțător) suma totală de 35.000 de lei și a primit, prin intermediar, ulterior, în două tranșe, suma de 20.000 de lei. În schimbul acestei sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului Argeș, învestiți cu judecarea unei cauze civile care-l privea în mod direct pe martorul denunțător și a promis că va interveni pe lângă aceștia în vederea soluționării favorabile a litigiului. Întrucât, la data de 27 mai 2015, printr-o decizie civilă, magistrații Tribunalului Argeș au respins cererea de revizuire formulată în dosarul respectiv, martorul denunțător i-a solicitat inculpatei să-i remită suma de bani primită. Deși inițial inculpata Folescu Filoftia i-a spus martorului denunțător că nu a mai recuperat banii de la „complet”, la data de 02 decembrie 2015, i-a remis acestuia din urmă suma de 17.000 lei, urmând ca restul de 3.000 lei să îi restituie în data de 15 ianuarie 2016. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 17.000 de lei, consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatei Folescu Filoftia, la dispoziția organului judiciar.” Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Pitești, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

D.G.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii