Întors de la conferinţa Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, desfăşurată marţi 8 aprilie, preşedintele interimar al CJ Argeş, Florin Tecău, a anunţat ca şi an de începere a autostrăzii Piteşti – Sibiu, anul 2016. „Până la sfârşitul anului 2014 se va realiza studiul de fiabilitate, în anul 2015 proiectul tehnic de execuţie şi licitaţia şi se speră că, dacă vor fi cât mai puţine contestaţii, la începutul anului 2016 să intre în lucru această autostradă”, a precizat Tecău. Reamintim că de la începutul anului până acum s-au vehiculat tot felul de date privind începerea acestei autostrăzi. Astfel, Ministrul Şova a anunţat pe blogul personal ca an de începere a lucrărilor, anul 2017, iar premierul Ponta a spus la Piteşti, luna trecută, că lucrările vor începe în 2015. În altă ordine de idei Florin Tecău a readus în discuţie proiectul transportului rapid dintre Piteşti şi Mioveni. „Mâine (n.r. 10 aprilie) voi avea o întâlnire cu directorul pentru Europa al partenerului japonez care se va ocupa de proiectarea şi derularea proiectului de transport uşor-rapid între Piteşti şi Mioveni. Întâlnirea va avea loc la Consiliul Judeţean în prezenţa prefectului şi a primarilor Tudor Pendiuc de la Piteşti, Ion Georgescu de la Mioveni şi Ion Boţârcă de la Topoloveni”, a mai spus Florin Tecău, preşedintele interimar al CJ Argeş.
Ionuţ BURCEA




0 Comentarii