Web Analytics

„Autorităţile plimbă dosarele de colo-colo, sperând că la un moment dat faptele se prescriu”

de | 25.05.2022 14:34 | Actualitate, Dezvăluiri, Politica si Administratie

Spune reprezentantul Agent Green, Sebastian Ţarălungă, despre pădurea rasă de la Nucşoara

Revenim la subiectul defrișărilor barbare și ilegale de la Nucșoara, din zona Groapele, acolo unde Fundația „Conservation Carpathia” reîmpădurește cele 300 ha distruse. În momentul de față, la 1700 m altitudine, se plantează 5.000 de puieți de molid zilnic.

Am stat de vorbă cu Sebastian Țarălungă (foto), reprezentant al Agent Green, dar și un talentat fotograf, care ne-a însoțit în press trip-ul organizat la Groapele pe 13 și 14 mai.

„Îmi place foarte mult locul acela, de la Groapele. L-am descoperit de curând, deși am mers în zona Nucșoara de foarte multe ori. Mi se pare că nu a fost suficient pus în valoare, dar sper ca, în curând, locul să fie descoperit și de alți oameni. Sunt multe astfel de locuri, cu defrișări ilegale, prin țară. Însă, dacă nu există expunere pentru ele și, bineînțeles, nici nu sunt puse în valoare ca obiective turistice, atunci lumea n-are cum să le cunoască. Și punerea asta în valoare a unui obiectiv turistic ar trebui făcută respectând exact frumusețea locului respectiv. Adică nu la modul acela de «e loc pentru toată lumea, facem picnic, grătare și dăm muzica la maxim». Trebuie pus în valoare așa cum ar fi corect pentru natură. Sunt atâtea frumuseți pe care fiecare dintre noi le poate vede”, spune fotograful.

Citește și Reportaj în iadul defrişărilor, la 1.700 m altitudine. Acum se replantează aici 100 ha de molid

”E vorba de justiție, care nu-și face deloc treaba”

Sebastian Țarălungă ne-a declarat că despre dosarele „Cheresteaua”, cele în care se regăsesc și ilegalitățile cu pădurile tăiate la ras din zona Groapele, a auzit doar de la primarul din Nucșoara, Ion Cojocaru. Până atunci nu știa nimic. Totuși, e conștient că autoritățile cu atribuții în domeniu nu-și asumă responsabilitatea și se pierd în dosare.

„Cunosc povestea de la Groapele, cum că pădurea ar fi luat foc din cauză că s-a reflectat soarele în cioburi și de aici au izbucnit incendiile. E hilară povestea asta, pentru că știm cu toții ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat acolo. Problema e mult mai mare. E vorba de justiție, care nu-și face deloc treaba, și de autorități, care ar trebui să investigheze, însă nu fac nimic în sensul ăsta. Ba, mai mult, plimbă dosarele de colo-colo, sperând că la un moment dat faptele se prescriu sau nu mai sunt de interes sau se schimbă cineva la putere. Tot ce am auzit despre dosarele «Cheresteaua» a fost de la primar. Nu auzisem de asta până atunci, dar, v-am spus, e grav tot ce se întâmplă.”

Citește și Fundația Conservation Carpathia.Zeci de hectare reîmpădurite în zone afectate de defrișări

„Mai există o speranță de readucere la viață”

L-am întrebat pe Sebastian și cum vede el toată situația din Nucșoara și care e gândul cu care a plecat de la Groapele.
„Cred că mai există o speranță de readucere la viață. Totuși, vorbim despre două lucruri distincte într-o situație ca asta. Unul este ceea ce se întâmplă la Groapele. Și «Carpathia» face acolo un lucru absolut de lăudat, plus că au fost mai multe organizații care s-au implicat și care i-au sprijinit pe cei de la fundație în demersurile lor. Sunt multe organizații de mediu care au strâns donații pentru ca ei să facă așa ceva, să reîmpădurească zona și să o aducă într-o oarecare normalitate, pentru că acolo nu s-a mai putut reîmpăduri pe cale naturală. Iar al doilea lucru este ceea ce se întâmplă cu fagii seculari de la Nucșoara. Acolo trebuie protecție rapidă pentru zona respectivă și pusă în valoare. Spun protecție, pentru că în momentul de față este o zonă care nu are niciun fel de statut, altul decât cel de pajiște comunală”, a încheiat Sebastian Țarălungă.

Referitor la fagii seculari, despre care fotograful a vorbit, remintim că Primăria Nucșoara, împreună cu Fundația „Conservation Carpathia”, au în desfășurare un proiect de promovare a zonei și de popularizare a celor 2.544 de fagi seculari, care din toamnă pot fi „adoptați” cu suma de 777 de lei.

Citește și Pentru că se poate! Defrişări în scop imobiliar pe alţi 1000 de metri pătraţi în Pădurea Trivale

Citește și Bomba din raportul ANI despre Mariana Ionescu şi defrişările din Pădurea Trivale: „Pentru această infracţiune a intervenit termenul de prescripţie”

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Aiasta-i si „mai tare” decat „Mirseo, fa-te ca lucri „. Dara … pe cand Muntii chelit-au, voi/”istetilor” pe unde erati ?!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *