Web Analytics

Au apărut primele cazuri de dublă infectare cu gripă şi Covid

de | 8.01.2023 19:28 | Actualitate, Home

Au apărut primele cazuri de îmbolnăvire simultană cu gripă şi Covid. Infecţia dublă poartă numele de Flurona, iar deocamdată toate cazurile au fost înregistrate la copii. Primele cazuri de Flurona au fost înregistrate la spitalul Matei Balş din Bucureşti. Pacienţii s-au plâns de dureri crunte de cap, de mușchi sau de articulații.

Citește și: Fostul premier Ludovic Orban a dat Guvernul în judecată

„Dacă la gripă lucrurile sunt destul de clare, pentru că este acea afecţiune care te pune la pat, cu o simpotomatologie care debutează brusc, dureri musculare, articulare, în cazul în care vorbim că avem două virusuri concomitent, simpomatolgia este mai zgomotoasă. Pacientul resimte într-un ritm mai mare”, a explicat medicul infecţionist Adrian Marinescu, conform observatornews.ro.

Citește și: Bogdan Rusu, după ce și-a reziliat contractul cu FCSB: „Am varianta CS Mioveni, dar și o echipă dintr-un campionat care încă nu a început”

Pentru că evoluţia bolii e imprevizibilă, internarea este obligatorie, mai ales că toţi pacienţii cu dublă infectare au fost până acum copii.  „Este posibil ca evoluţia spre complicaţii să fie mai mare. Poţi să ai complicaţii pulmonare, insuficienţe respiratorii. E de aşteptat să avem mai multe cazuri”, a mai spus Marinescu. Mai ales că, de mâine, trei milioane de elevi se întorc la şcoală. „Cei mici interacţionează mai mult, iar în cazul lor, simptomatologia poate pune probleme de moment”, a adăugat medicul.

Citește și: În Pitești, pompierii au fost solicitați pentru o pătură aprinsă de la o lumânare

Specialiştii recomandă purtarea măştii şi testarea la primele semne de boală. Cu spitalele pline de pacienţi cu infecţii respiratorii şi camerele de gardă sufocate de bolnavi care tuşesc, au febră şi abia mai respiră, cinci spitale din ţară îşi suspendă programul de vizite.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *