Web Analytics

„Asta înseamnă să fii mafiot în sănătate: să fii şi incompetent, să nu-ţi pese şi să doseşti dovezile tale de incompetenţă şi nepăsare!”

de | 20.01.2016 16:26 | Politica si Administratie

# Narcis Sofianu îi răspunde directorului de la Spitalul Judeţean, dr. Dan Olariu

Consilierul judeţean Narcis Sofianu a cerut public, în cadrul conferinţei săptămânale de presă a PNL Argeş, demisia doctorului Dan Olariu din funcţia de manager al Spitalului Judeţean Argeş. Sofianu l-a acuzat pe chirurgul Olariu de „incompetenţă şi nepăsare”, fiindcă nu a adus la cunoştinţa consilierilor judeţeni rezultatul controalelor efectuate de ISU, soldate cu sancţionarea unităţii sanitare. De altfel, liberalul a dorit să îi dea şi o replică managerului interimar de la Judeţean, care afirmase recent că nu sunt probleme la spital şi că pe Sofianu nici măcar nu-l cunoaşte. „S-au efectuat mai multe controale la Spitalul Judeţean de către domnii de la ISU şi înainte de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Dumnealor au arătat care sunt neconcordanţele, iar la un anumit moment printr-o decizie, nu pe criterii de competenţă, a fost numit manager interimar acest domn Olariu. Când cei de la ISU au venit din nou în control, în luna decembrie şi au sancţionat instituţia unde dl Olariu încasează salariu în mod nemeritat, dumnealui avea obligaţia, nefiind o problemă personală, ci o problemă a argeşenilor, să ne facă cunoscut că îşi desfăşoară activitatea într-o instituţie care nu se oboseşte să reintre în legalitate din punct de vedere al funcţionării. Asta înseamnă să fii mafiot în sănătate: să fii şi incompetent, să nici nu-ţi pese şi să şi doseşti dovezile tale de incompetenţă şi nepăsare! Sub acest aspect, al incompetenţei, al nepăsării şi, mai ales al dosirii unor probleme publice de maximă importanţă, dl Olariu şi dna preşedintă a Consiliului de Administraţie au obligaţia să îşi dea demisia din funcţiile pe care le deţin, pentru că nu corespund nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere legal. Apropo de servilism, spunea dl Olariu că dumnealui e un paraleu. Păi, cine l-a pus manager interimar? A văzut vreun anunţ în ziar? Nu. S-a dus şi s-a închinat la stăpânire şi l-au pus”, a mai spus Narcis Sofianu.

„I-aş compara pe Cornel Ionică de la Piteşti şi Apolodor din Damasc”

Şi Cornel Ionică, viceprimarul Piteştiului, a fost aspru criticat pentru meritele pe care şi le asumă în construirea pasajului suprateran de la Podul Viitor. „Dl Ionică mi-a reproşat că ar trebui să-i mulţumesc pentru pasajul de la Podul Viilor. Aş vrea să fac o comparaţie între Cornel Ionică de la Piteşti şi Apolodor din Damasc. E adevărat, au trăit în epoci diferite. Numai că dl Ionică, spre deosebire de dl Apolodor din Damasc, nu vrea să ne lase pe noi să transmitem să îi mulţumească şi nepoţii noştri şi copiii pentru ce a ctitorit dumnealui acolo. Vorbim de un proiect pe fonduri europene iniţiat de dl Tudor Pendiuc, care din orice punct l-ai privi, chiar nu seamănă cu dl Ionică. Acel pasaj trebuia finalizat în mai 2015, dar n-a fost terminat nici până astăzi. În contract se prevede expres că nu aveau voie să închidă total circulaţia. S-a făcut asta pentru a crea nişte avantaje constructorului, care nu a respectat obligaţia legală şi tehnică de a lucra pe schele suspendate. Dacă ar fi fost un pod peste apă, ce făceau? Băgau muncitorii în apă să scoată bulburuci în timpul lucrului? Dacă se lucra pe schele suspendate, pe constructor îl costa mai mult. Dar, cu prietenia dlui viceprimar Ionică, s-a preferat să blocheze circulaţia, deşi nu era voie şi să-i enerveze pe piteşteni. Apolodor din Damasc, când a prevăzut podul peste Dunăre, l-a construit peste apă. Să nu-şi imagineze cineva că acei soldaţi şi auxiliari romani care au lucrat la podul de la Turnul Severin la fel au stat băgaţi sub apă sau că au avut utilajele pe care le-a avut firma. Cum a făcut Apolodor din Damasc un pod de zece ori mai mare decât pasajul de la Podul Viilor într-un termen mai scurt şi fără să întrerupă circulaţia peştilor?”, se întreabă Narcis Sofianu.
Iustina Harco-Burcea

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii