Web Analytics

Asociaţia Basarab I a organizat manifestarea „Mărţişor 2013”

de | 28.02.2013 19:51 | Actualitate

# Evenimentul a fost dedicat pentru doamnele militarilor argeșeni aflați în rezervă și în retragere. Asociația Județeană Argeș „Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, în parteneriat cu Cercul Militar Pitești, a organizat luni, 25 februarie, pentru soțiile cadrelor militare în rezervă și în retragere manifestarea intitulată „Mărțișor 2013”. Din programul evenimentului menționăm cuvântul de deschidere numit „Dragobetele la români”, susținut de către colonelul Alexandru Țânțarcu, președintele Asociației Județene Basarab I, întâlnirea cu scriitoarea Ania Dana Cazan, cea care a și lansat cartea intitulată „Chiriașii de pe strada Olimpului”, expoziția de pictură a artistei Enjy Putanu, microrecitalul de muzică ușoară susținut de actorul Robert Chelmuș și, bineînțeles, un dineu festiv oferit de către Consiliul Director al Asociației. „În baza unui program anual, avem o serie de activității specifice cadrelor militare în rezervă și în retragere și familiilor, soțiilor acestora, văduve, femei care au fost alături de soții lor pe timpul activității din cadrul armatei. Cu ocazia Dragobetelui, dar și a zilelor de 1 și 8 Martie, am sărbătorit alături de circa 100 de femei pe care le-am invitat în sala mare a Cercului Militar din Pitești.  De asemenea, doamnelor care au sărbătorit un respectabil număr de ani, între 60 și 70 de ani, le-am pregătit o masă în centru și, bineînțeles, la final am închinat un pahar cu vin. În acest fel, am căutat ca doamnele să fie alături de noi și să se simtă bine la aceste activități. În fond, scopul asociației acesta este, anume să fim alături de membri și să-i sprijinim atât cât putem”, ne-a spus colonelul în rezervă Alexandru Țânțarcu, președintele Asociației Județene „Basarab I” a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere. M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii