Web Analytics

articol scris vineri, 29 mai 2026

Asistent medical ATI trimis în judecată după moartea unui pacient în urma unei transfuzii greșite

Un asistent medical ATI, în vârstă de 30 de ani, care lucra la o clinică medicală privată din București, a fost trimis în judecată de procurori pentru ucidere din culpă, după decesul unui pacient survenit în august 2021, în urma unei transfuzii de sânge incompatibile.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, anchetatorii susțin că, pe 12 august 2021, asistentul medical a administrat unui pacient aproximativ 50 ml de concentrat eritrocitar care nu corespundea grupei sanguine a acestuia.

Citește și: Alertă ISU: cetățean străin rănit de urs la mână, la Arefu

Conform procurorilor, cadrul medical ar fi încălcat procedurile obligatorii privind verificarea compatibilității sanguine înaintea transfuziei. Mai exact, acesta nu ar fi verificat corect concordanța dintre datele pacientului și informațiile înscrise pe punga de sânge și nici nu ar fi efectuat procedura sub supravegherea strictă a medicului, așa cum prevăd normele medicale.

Raportul medico-legal realizat de INML Mina Minovici arată că accidentul transfuzional a provocat un șoc hemolitic sever, urmat de insuficiență multiplă de organe. Pacientul a murit cinci zile mai târziu, pe 17 august 2021.

Ancheta a inclus expertize medico-legale complexe și analiza procedurilor medicale aplicabile transfuziei sanguine, cazul fiind încadrat în sfera malpraxisului medical. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Andrei Tofan, după FC Argeș – UTA 0-1: ”Nu prea suntem constanți”

FC Argeș a cedat în fața celor de la UTA, scor 0-1, în cadrul rundei a 13-a din SuperLiga României. […] Citește!

După atacurile din Bistrița și Pitești, un nou incident în Vaslui: Dosar penal pentru un profesor prins cu un briceag la școală

Un nou incident care ridică semne de întrebare privind siguranța în școlile din România a avut loc în județul Vaslui, […] Citește!

Bogdan Andone, dezamăgit după un nou eşec: „Astăzi am arătat rău, foarte rău!”

Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, a reacționat după ce echipa sa a pierdut la limită pe teren propriu în […] Citește!

Harta României, pe peretele unui spital din Italia. Care este motivul

O hartă a României a fost montată pe unul dintre pereții unui spital din San Donato din Milano, spitalul unde […] Citește!

Spania, în pragul unor alegeri tensionate: 25.000 de oameni au ieșit în stradă pentru pensii

Spania intră într-o perioadă de tensiuni politice și sociale, cu numai câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate programate pentru 29 […] Citește!

Mădălina Florea, campioană pentru al doilea an consecutiv în Golden Trail World Series

Atleta română Mădălina Florea a câștigat pentru al doilea an consecutiv clasamentul general feminin al Golden Trail World Series, circuit […] Citește!

Argeș: Femeie de 26 de ani, căutată de polițiști după ce a plecat de acasă cu cei trei copii

O femeie în vârstă de 26 de ani și cei trei copii ai săi, cu vârste de 1, 3 și […] Citește!

Albania fierbe! Protestatarii au incendiat perne din fața sediului premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost sâmbătă scena unor proteste tensionate, după ce susținătorii opoziției au incendiat mai multe perne amplasate în […] Citește!

Marea Britanie le recomandă cetățenilor să își facă provizii pentru 72 de ore. Ce riscuri iau în calcul autoritățile

Marea Britanie le cere cetățenilor să fie pregătiți pentru situații de urgență și să își asigure provizii suficiente pentru cel […] Citește!

„Noaptea înstelată” de Van Gogh, elucidată de astronomi

Astronomii au realizat o simulare a cerului din dimineața de 22 iulie 1889. Aceasta a arătat Luna și Venus în […] Citește!

Doi români, condamnați după ce au răpit gemeni în Italia și i-au folosit la cerșit. Ce le-au spus mamei copiilor

Doi români, un bărbat și o femeie care formau un cuplu, au fost condamnați la închisoare după ce au răpit […] Citește!

A murit Mircea Rusu, legendă a rugby-ului românesc. Fostul sportiv avea 93 de ani

Mircea Rusu, unul dintre cei mai valoroși rugbiști români ai generației sale, a murit la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Ai greşit, faraoane! Ne trebuie şcoli, canalizare, gaze şi chiar stadioane

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete