O femeie în vârstă de 26 de ani și cei trei copii ai săi, cu vârste de 1, 3 și 6 ani, sunt căutați de polițiști după ce au plecat voluntar de la domiciliul din comuna Corbi, județul Argeș.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au fost sesizați sâmbătă, 24 octombrie, cu privire la dispariția femeii, identificată drept Bărboiu Nicoleta.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș desfășoară verificări pentru găsirea acesteia și a celor trei copii. Datele privind plecarea lor au fost transmise și celorlalte unități de poliție, precum și reprezentanților altor autorități care au atribuții de legitimare a persoanelor. Femeia are aproximativ 1,60 metri înălțime, 50 de kilograme, părul șaten și ochii căprui. La momentul plecării, purta blugi albaștri și o geacă de culoare crem.
Persoanele care pot oferi informații care să ajute la găsirea femeii și a copiilor sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să contacteze Poliția Municipiului Curtea de Argeș, la numărul de telefon 0248 721 519.




























0 Comentarii