Web Analytics
scris joi, 01.10.2015

Artistul plastic Augustin Lucici: „Iubesc Italia şi pentru Soarele spiritual, literatură şi artă, pentru oamenii care există şi au existat” (II)

# Convorbiri neconvenţionale cu un salvator al Veneţiei

# Pentru Eminescu „S-a stins viața falnicei Veneții”. Tu ai prins-o înainte de ultimul suspin?” Nu învie morții, e în zadar, copile!” Ești tributar al acestei viziuni a geniului poet? Care e Veneția ta?
– Mă închin în fața Geniului Marelui Eminescu, am în minte aceste versuri, am vrut să contopesc în lucrările mele de pictură, în caracterul meu de artist îndrăgostit de Veneția, claritatea de perfecțiune a unui oraș atât de iubit, atât de nobil, unde calci pe istorie, admiri o frumusețe în care te cufunzi. Mi-am dorit o expoziție bună cu un real al tristeții în care culoarea să existe ca dorință a unei pasiuni. Admiratorii mi-au spus că am reușit, că totul are legătură cu acest oraș fermecător, și că și-ar dori ca toate Venețiile mele să le aibă în casele lor, toate.
# Veneția care nu moare. Printre salvatori și Augustin Lucici, artist plastic din Pitești, cu ce te-a atras, cu ce te-a vrăjit, cum te-ai îndrăgostit de cetatea de pe canale și din lagune?
– Vedeți, imagini care nu mor, și m-aș număra printre cei care au pictat sau desenat Veneția având în vedere că foarte mulți artiști au făcut ca mine același lucru. Sunt imagini cunoscute în toată lumea, clădiri, sau mai bine spus monumente ale artei și arhitecturii pe care numai aici le găsești. Culoarea – am căutat o culoare care să reflecte Veneția de astăzi. Mai tristă, dar cu încredere că în viitor, lucrurile se vor îndrepta categoric – și aici mă refer la voința mea de a străbate canalele acestui oraș, cu vrerea mea de a desena forme pe care numai eu le știu, cu destinația că ceea ce fac să nu mai repet altundeva.
# Este adevărat că îți curge în vene și sânge de italian? Care e istoria acestei povești?
– Da, este adevărat, iar asta o spun documentele familiei mele. Păi cam așa stă povestea: bunicul Lucici Augustin venit din Bucari, regiune care nu mai este de pe vremea Austro-Ungariei, italian. Primul copil Augustina (sora tatălui meu) făcută cu prima nevastă.  Al doilea Lucici Giovani – tatăl meu, făcut cu Lucici Pelaghia – a doua nevastă a lui „nono”.  Am urmat eu Lucici Augustin, fratele Giovani, și fiul meu Lucici Augustin  jr. cel care va duce mai departe numele familiei împreună cu soția lui  Lucici Larisa și alături de soția mea, Lucici Stela pe care am vrut să o pomenesc în declarația acestei mici istorii.  
# Este singurul motiv pentru care iubești Italia?
– Motivul pentru care iubesc Italia? Da și acesta, dar o iubesc deoarece reprezintă mai mult de 80% din Patrimoniul Mondial (artă și arhitectură) pentru toți marii artiști ai vremurile trecute, dar și actuale pentru Soarele spiritual, literatură și artă, pentru oamenii care există și au existat, și de ce nu pentru spaghetti, pizza și toate rețetele gastronomice italiene.

(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită