Web Analytics

articol scris joi, 29 august 2024

ARO 244, prezentat la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale, în 1969

„Sectorul transporturilor expune în aer liber locomotiva electrică de 6100 CP, autoturismul Dacia 1100, modernul şi confortabilul autoturism de teren ARO 244, având o linie ultramodernă, avionul bimotor Islander, care a efectuat recent primul său zbor - toate noi şi remarcabile creaţii ale industriei constructoare de maşini…”, astfel se prezenta oferta în materie de transporturi la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale ”România 1969”, potrivit unui articol despre evenimentul anului 1969, publicat în ”Apărarea Patriei”.

ARO 244, primul model al seriei ARO 240

Presa timpului a consemnat prezenţa noului model al maşinii fabricate la Câmpulung, care a fost lansat în fabricaţie patru ani mai târziu, în 1973. Primul model din seria ARO 240 se află în posesia Fundaţiei Cătălin Copăescu - The Romanian Cars And Values Collection, după o îndelungată existenţă în care a fost la dispoziţia Armatei. În 2007, maşina a fost vândută la licitaţie de Romtehnica. Din 2012, este deţinută de actualii proprietari, care au achiziţionat-o în vederea restaurării, printr-un proces cu o durată de trei ani, al cărui rezultat i se datorează unei echipe de profesionişti conduse de George Mihai. ”Sedan ARO 244. Este denumirea noului autoturism de teren expus în cadrul expoziţiei „România 1969”. Tip perfecţionat faţă de cunoscutul autoturism de teren M 461, în prezent livrat în numeroase ţări din Africa, Asia şi America Latină, ”Sedan ARO 244” este un cupeu, nu lipsit de eleganţă, cu un număr de cinci locuri, cu o sarcină utilă de 535 kg şi o greutate de 2.080 kg. Are un motor de 80 CP şi poate atinge o viteză maximă de 115 km/oră.”, scriau alte publicaţii, ”Crişana” şi ”Zori Noi”, despre EREN ’69, care aducea în faţa publicului o alăturare spectaculoasă. O uriaşă paletă, care urma să transforme ”puterea bătrânei Dunări în lumină şi forţă”, domina parterul pavilionului central. Rotorul cu palete, realizat la Reşiţa, se învecina cu ”elegantele turisme româneşti Dacia 1100 şi ARO 244”.

Citește și Uzina ARO, în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume

Anul de naştere al autovehiculului 244 este 1973, deşi pe planşetă a apărut în 1966

Lansarea seriei ARO 240, a fost evocat de invitatul special al ”Câmpulungului în amintiri”, de la Muzeul Automobilului Românesc, medicul Cătălin Copăescu, datorită căruia autovehiculul istoric a fost restaurat după imaginea originală. ”Mama mea a lucrat multe decade după lansarea acestui model, până după revoluţie, la ARO. Tatăl meu a început activitatea la ARO şi, ulterior, a fost responsabil de implementarea licenţei Renault la Piteşti. Iar unchiul meu, Nicolae Copăescu, a avut şi el o contribuţie la realizarea acestui model din seria ARO 24. Probabil, şi legătura cu tatăl meu, care implementa atunci modelele Renault, să fi existat cumva, pentru că multe dintre elementele acestui model aflat în tranziţie se regăsesc împrumutate de la alte modele ale vremii. Dacia, în mod particular. Avem motive să credem - şi acum ştim din mărturii - că 244 a fost primul model al seriei, cu ampatament 2400. Şasiul, care are nişte particularităţi specifice, are seria 001. S-a dorit un autoturism tot teren, un autoturism confortabil, cu patru uşi, cinci locuri. Că n-a fost o prioritate pentru lansarea în fabricaţia de serie a acestui produs asta am aflat ulterior. Nevoile economiei la acea vreme se îndreptau mai degrabă spre 240, 241, 243 şi, abia mult mai târziu, a fost din nou în luminile reflectoarelor 244, modelul pe care noi îl avem”, povestea dr. Cătălin Copăescu. Potrivit acestuia, documentaţia este destul de săracă din punct de vedere al actelor oficiale. Însă presa vremii constituie o mărturie pentru apariţia acestei serii.

Inspirație cu Jeep Wagoneer, una dintre maşinile prezidenţiale

Aspectul capotei, în anul 1969, a fost o adevărată comparaţie şi cu Jeep Wagoneer, una dintre maşinile prezidenţiale. ”Probabil că au fost mai multe modele de inspiraţie”, mai spunea Copăescu, referindu-se la câteva etape în evoluţia acestui model. ”În 1969, avea lămpile pe spate, ca şi farurile de la Renault 10 Major. Se vede la modelul aflat în expoziţie. La EREN 1974, era cu faruri rotunde. După ce a fost implementată seria break de la Renault 12, în 1973, la Colibaşi, au apărut aceste lămpi. Nu întâmplător, pentru că pentru export era necesară separarea dispersorului de semnalizare şi a celui de frână, mult mai larg decât în varianta rotundă. Atunci, prima variantă care a fost la îndemână a fost cea de break. În restaurarea maşinii am putut identifica, iniţial, o gaură rotundă şi, ulterior, una dreptunghiulară, realizată la Prototip. Mai departe, modelul dreptunghiular, pe care îl cunoaşteţi cu toţii, care este de notorietate pentru spatele acestui vehicul”, a susţinut oaspetele muzeului de la Apa Sărată.

1974: ”ARO 241 şi ARO 244 au intrat în fabricaţie”

La EREN ’74, ”constructorii de autoturisme musceleni prezintă ultimele tipuri de maşini de teren intrate în fabricaţie: ARO 241 (cu 4 uşi şi prelată) şi ARO 244 (cu 4 uşi, carosată)”, anunţa presa timpului, concomitent cu lansarea informaţiei referitoare la producerea acestor autoturisme de către uzina musceleană: ”La Întreprinderea Mecanică ”Muscelul” din Câmpulung Muscel au intrat recent în fabricaţie noi tipuri de autoturisme de teren din familia ARO. Este vorba, mai întâi, de tipul ARO 241, care dispune de patru uşi şi este acoperit cu o prelată, putând fi folosit atât pentru transportul călătorilor, cât şi al coletăriei. Odată cu acesta, se află în construcţie şi tipul de ARO 244, dotat, de asemenea, cu patru uşi, dar în întregime carosat. Primele exemplare ale noilor autoturisme pot fi văzute de cei interesaţi la expoziţia „EREN ’74” din Bucureşti, unde sunt prezentate de constructorii de maşini musceleni”.
Sursa: www.aro4x4.ro

Citește și ARO Seria 24 şi ARO 10 Spartana, două modele importante produse la Câmpulung

Citește și Machetă ARO produsă în România

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gică Craioveanu a lăudat prestația Universității Craiova

Fostul mare atacant al oltenilor a fost impresionat în special de Ștefan Baiaram (23 de ani), autorul celui de-al doilea […] Citește!

Universitatea Craiova se impune în Andorra, 3-1, cu Inter d’Escaldes

Universitatea Craiova s-a impus în Andorra, 3-1, cu Inter d’Escaldes. Oltenii fac patru puncte în Conference League și cu o […] Citește!

Măsuri urgente în școlile din România, după atacurile din Pitești și Bistrița: Ministrul Educației cere 1.000 de paznici și pedepse mai dure pentru agresori

Două incidente violente petrecute în aceeași săptămână, în unități de învățământ din Bistrița și Pitești, au readus în atenție problema […] Citește!

România, pe primul loc în UE la exporturile de grâu

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la exporturile de grâu moale, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia […] Citește!

Atenție, șoferi! Transporturi agabaritice, de până la 156 de tone, pe autostrăzi și drumuri naționale. Rutele vizate joi și vineri

Șoferii care circulă prin sud-estul României trebuie să fie pregătiți pentru posibile întârzieri și restricții temporare de trafic, după ce […] Citește!

Tânăr rănit în accident de muncă, la Pitești

Joi, 22 octombrie, un tânăr de 21 de ani a fost rănit de un lanț de macara. Polițiștii Secției 3 […] Citește!

Derby-ul CFR Cluj – U Cluj, capul de afiș al etapei a doua din grupele Cupei României. Programul complet

Federația Română de Fotbal a anunțat programul meciurilor din etapa a doua a grupelor Cupei României Betano. Partidele se vor […] Citește!

Grupare de traficanți de heroină, destructurată în Sectorul 5. Aproape 1.000 de doze, confiscate de DIICOT

DIICOT și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o grupare formată din 12 persoane, suspectate de trafic […] Citește!

Înalta Curte a decis începerea judecății în dosarul Dianei Șoșoacă, acuzată că ar fi sechestrat o jurnalistă italiană

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis începerea judecății pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana Șoșoacă este […] Citește!

Salvamont pregătește o schimbare majoră în România: peste 200 de drone și inteligența artificială, folosite pentru găsirea turiștilor dispăruți

Salvatorii montani din România vor să folosească tot mai mult tehnologia pentru a interveni mai rapid în situațiile de urgență. […] Citește!

România ar putea rămâne fără motorină în plină iarnă: prețul a ajuns la 10,90 lei pe litru, iar rezervele ascund o problemă majoră

România se confruntă cu riscul unor probleme serioase de aprovizionare cu motorină în această iarnă, într-un moment în care carburanții […] Citește!

Vaccinare obligatorie și gratuită pentru oi și capre: Primele 300.000 de doze au ajuns în România. Când începe campania

Crescătorii de oi și capre din România se pregătesc pentru o campanie de vaccinare de urgență, după ce Autoritatea Națională […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Ai greşit, faraoane! Ne trebuie şcoli, canalizare, gaze şi chiar stadioane

Din ediția tipărită

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!