Arhitectura este artă şi ştiinţă

de | 6.11.2013 21:07 | Cultură

Săptămâna trecută, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş a organizat vernisajul expoziţiei de arhitectură a tânărului piteştean Alexandru Preda, student în anul VI la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti. Expoziţia lui Alexandru Preda „Arhitectura – o problemă de vieţuire şi convieţuire” reprezintă o sinteză a studiului în domeniul arhitecturii pe parcursul a cinci ani şi acest eveniment marchează sfârşitul unei prime etape în pregătirea sa profesională şi în încercarea sa de a face următorul pas.
Alexandru Preda îşi expune talentul şi demonstrează că deja are „ochiul”  format pentru frumos, spaţiu şi volum. Arhitectura este o artă dar care însă pleacă de la date precise, fiind deopotrivă o ştiinţă care îmbracă în mod echilibrat talentul artistului, realitatea umană cu tot ceea ce înseamnă cultura, imaginea societăţii noastre şi arealul zonei în care trăim. Arhitectura este „oglinda societăţii”.
„Este foarte important să înţelegem că arhitectura reprezintă mai mult decât o imagine sau o funcţiune, ori structură. Arhitectura este oglinda societăţii, iar ceea ce noi construim acum va rămâne peste generaţii. Arhitectura reprezintă un mediu de viaţă. Consider că nu putem face arhitectură fără a înţelege că trebuie să ne încadrăm într-un context. O casă nu este niciodată singură. Contextul reprezintă mai mult decât spaţiul construit, reprezintă spaţiul public, reprezintă un spirit al locului”, a spus în deschidere, Alexandru Preda, autorul acestei expoziţii.
În opinia moderatoarei evenimentului, poeta Denisa Popescu, „arhitectura pleacă de la date precise, matematice, de la realităţi primare ale fiinţei umane pentru a urca pe verticala unei structuri culturale… eroul poveştii, un optimist şi un visător prin excelenţă, a reuşit să-i dea chip lumii în care trăim, o lume a speranţei, el defineşte viitorul şi conceptul său se apropie de primul şi cel mai important «principiu» al mandalei, cel al centrului, acesta fiind originea tuturor lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor, sursă care este de fapt Conştiinţa Supremă sau Dumnezeu”.

„Asta e marea performanţă a lui Alexandru Preda, simte lucrurile”

„Este un eveniment deosebit pentru biblioteca noastră, pentru toate generaţiile prezente aici… arhitectura este ştiinţă, meşteşug, inginerie şi, nu în ultimul rând, o artă. Lucrările expuse aici şi titlul expoziţiei «Arhitectura – o problemă de vieţuire şi convieţuire» demonstrează că arhitectura este un cumul între sociologie, psihologie şi arhitectură. Titlul dă esenţa acestor fenomene, ahitectura trebuie să relaţioneze cu umanul, cu mediul extern şi este evidentă deschiderea tânărului viitor ahitect. Cei prezenţi aici, tinerele generaţii încep să înţeleagă tot ceea ce înseamnă libertatea de a vieţui, convieţui într-un spaţiu care înseamnă punerea în valoare a personalităţii umane. Spaţiile sunt infinite, este vorba de o libertate de spaţiu şi timp, de a pune într-o corelaţie pozitivă umanul cu ceea ce înseamnă un spaţiu umanizat şi asta e marea performanţă a lui Alexandru Preda, simte lucrurile…», a declarat directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş, Octavian Sachelarie.
La acest eveniment au participat studenţi şi colegi ai autorului expoziţiei, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, elevi de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, precum şi foşti şi actuali profesori de la acelaşi liceu: Ion Pantilie, Margareta Popescu şi Marius Ivanovici. 
Expoziţia va rămâne deschisă publicului larg până pe 15 noiembrie în holul central al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş şi va putea fi vizitată de luni până joi, între orele 08.00-20.00, vineri între orele 08.00-16.00 şi sâmbăta între orele 08-13.00.
Miruna Matei

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii