Web Analytics

articol scris joi, 01 aprilie 2021

Arhitectul Soare iese din carapace

E nucleară! Scandalul deja epic cu măgăria WC-ului smart de 400.000 de euro, care a pus Piteștiul ca punct de atracție și de pelerinaj pe harta caricaturistică a Europei, l-a scos din carapace pe arhitectul Pompiliu Soare. Lumea nu mai e interesată de memorialul numit „Închisoarea Pitești”, de Dobrin sau de Pădurea Trivale, ci de cea mai scumpă budă care există de la Londra până în extremul Orient, la Vladivostok. Poate doar prin Dubai sau Qatar să existe toalete cu preț mai piperat, însă acolo sunt construite din puțurile de petrol ale emirilor și șeicilor, nu din banul public. Dar să revin la arhitectul Pompiliu Soare. Înghesuit de golanii banului public, care vor să-i pună în cârcă și în C.V. unul dintre cele mai grosolane rapturi din bugetul Piteștiului, o piață licitată cu nesimțita sumă de aproape 4 milioane euro, omul pare decis să se apere. Și să demonstreze că nu domnia sa este hoțul care trebuie extras din această hazna care dă pe dinafară pe zi ce trece. Iar prin ceea ce dezvăluie în Jurnalul de Argeș, ca urmare și a presiunii publice pe care noi am pus-o constant în ultimele două luni pentru aflarea adevărului, arhitectul Soare deschide larg porțile D.N.A.-ului. Spune explicit că el și echipa de experți au prevăzut în D.A.L.I suma de 200.000 euro pentru WC, precum și o altă soluție tehnică de amplasare a lui, ca să nu efecteze clădirea monument a Muzeului de Artă, numai că prețul a fost dublat în final. Cum? Prin relocări și modificări grosolane ale proiectului. De către cine? Exact asta urmează să afle organele abilitate ale statului. Spune multe arhitectul Soare în paginile ziarului noastru, iar robinetul cu dezvăluiri despre modificarea grosolană a proiectului inițial pare că nu se mai oprește. Astfel, câștigătorul licitației, Valentin Grigorescu, supranumit și „Constructorul în trening”, a decis cu de la sine putere „schimbarea soluției privind structura de rezistență a pavimentului”. Pe românește, a excavat toate straturile până la pământ, inclusiv fundația betonată realizată în urmă cu 10 ani în piață, la lucrarea precedentă. Asta ca să poată turna un alt strat de beton, mult mai gros și, cu siguranță, mai scump. Iar domnul arhitect Soare spune că această modificare făcută de constructor implica obținerea unei noi hotărâri de Consiliul Local, dat fiind faptul că era diferită de prevederea din D.A.L.I.-ul făcut de echipa sa de experți.
Tot arhitectul Soare dezvăluie și cum s-a jucat bambilici cu WC-ul subteran. Acesta era prevăzut inițial sub parcajul de la Teatrul „Davila”, iar ”între piață și parcaj era prevăzută realizarea unui aliniament de arbori pentru a limita vederea și a crea un perete verde, separator”. Mai mult, în D.A.L.I. nu s-a prevăzut liftul costisitor de acum, ci „o platformă ridicătoare pentru persoanele cu handicap, fiind un accent de doar 80 cm deasupra pământului”.
Finalul îl știți și e ca la Radio Erevan. WC-ul n-a costat 200.000 euro, ci 400.000 euro și nu s-a creat spațiu verde, ci s-a distrus spațiu verde prin mutarea amplasamentului de sub parcajul de la Teatrul ”Davila” în părculețul de lângă Muzeul de Artă. Mai mult, pentru schimbarea ampalasamentului lângă un monument de arhitectură – și o spune tot arhitectul Pompiliu Soare – „se impunea obținerea prealabilă a avizului de mediu și a avizului Comisiei de Cultură”. Apropo, să vedem cum o joacă în continuare directorul Cristian Cocea de la Cultură, supranumit și „Cioclul monumentelor” pentru grija deosebită arătată în domeniu. Vă mai miră că s-a modificat inclusiv „soluția prevăzută în D.A.L.I privind refacerea rețelei pluviale”, astfel încât piața a făcut burtă de apă la doar câteva zile după ce a fost deschisă? Sau că „dalele de granit au altă grosime și dimensiune față de cele prevăzute în D.A.L.I, iar montajul este defectuos”? Repet, o spune arhitectul Soare, nu noi, în paginile 4-5 ale ziarului nostru, și vă rog să citiți totul cu mare atenție. Fiindcă, după cum spuneam și la început, deschide larg porțile pentru investigarea întregii afaceri.

Citește și Noua piaţă a primăriei a intrat deja în gura piteştenilor / Bombă! Arhitectul Soare spune că va întreba la Primăria Piteşti de ce i s-au modificat soluţiile din proiect

Citește și Dezvăluiri despre noua Piaţă a Primăriei Piteşti

Citește și Primarul Cristian Gentea: „Valoarea propusă de arhitect pentru toaleta publică era 500.000 de euro, nu 200.000 de euro”

Distribuie!

0 Comentarii

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete