Web Analytics

Arhiepiscopul confirmă! Mama disperată l-a informat că Gherasim i-a sedus fiul

de | 5.09.2019 14:34 | Dezvăluiri

# ÎPS Calinic (foto stânga) a luat o primă măsură și i-a interzis călugărului să mai oficieze slujbe la Bascovele
Articolul „O mamă acuză! Călugărul Gherasim i-a sedus băiatul”, publicat în numărul precedent al Jurnalului de Argeș, a generat multe comentarii pe site-ul ziarului. Unii cititori s-au plasat de partea mamei, alții de partea protosinghelului. Curios lucru, aparătorii călugărului Gherasim, mulți dintre ei de pe conturi false sau anonime, s-au dovedit a fi mult mai agresivi și au folosit chiar un limbaj vulgar și deosebit de violent. Iar asta ne ridică un mare semn de întrebare. Probabil că, din dorința de a decredibiliza mărturia mamei, unii dintre ”avocații on line” ai călugărului au lansat teza că femeia nu ar exista în realitate și că totul e o născocire a noastră. Suntem în măsură să vă prezentăm astăzi și punctul de vedere al arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, deși i l-am cerut și săptămâna trecută, însă Înalt Preasfinția Sa nu ne-a răspuns deoarece se afla la băi la Techirghiol. Ei bine, arhiepiscopul Calinic ne-a confirmat că știe de caz, că va face o anchetă și că va lua măsurile care se impun, în funcție de ce reiese din ancheta bisericească.

Calinic încearcă să gestioneze situația

Vizavi de argeșeanca plecată la muncă în Franța, care ne-a spus că i-a prezentat chiriarhului situația băiatului și că așteaptă o rezolvare de la acesta, ÎPS Calinic ne-a spus: „Doamna a folosit ca mijloc de comunicare mesajele pe telefon. I-am spus să trimită această sesizare și la Cancelaria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Până azi nu s-a primit oficial nicio plângere cu datele necesare începerii unei cercetări, după Statutul Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul Vieții Monahale. Este rânduiala, conform principiului latin în jurisprudență: AUDIATUR ALTERA PARS. Adică să se asculte toate părțile! Odată respectate criteriile, se pot trage concluziile juste. Până la limpezirea supărărilor, măsurile sunt conform Regulamentului Monahal!”.
Potrivit unei informații de ultim moment, arhiepiscopul Calinic a mers și mai departe și l-a oprit pe călugărul Gherasim de la a mai oficia Taina Spovedaniei. Protosinghelul de la Mănăstirea Bascovele a fost oprit de la toate slujbele și în primul rând de la Liturghie.

Nu este prima dată când de numele lui Gherasim se leagă scandaluri sexuale

Trebuie să reamintim însă, pentru cei care nu știu sau au uitat, că nu este prima dată când în jurul protosinghelului Gherasim Nicuț apar fel de fel de scandaluri cu conotații sexuale. La un moment dat, avocatul „bântuit de diavol” Mădălin Ciculescu și mama acestuia, Nicolina Șerban, l-au acuzat pe stareţul Gherasim că ar fi profitat de pe urma necazurilor pe care aceştia le aveau. Avocatul Ciculescu a depus chiar şi o plângere la Parchet, declarând în timpul cercetărilor că stareţul ar fi primit din partea lui şi două televizoare. În urma plângerii avocatului, stareţul Gherasim a ajuns să fie cercetat în Consistoriul Eparhial, iar ÎPS Calinic i-a interzis să mai săvârşească o perioadă Taina Spovedaniei sau să dea sfaturi credincioşilor la Schitul din Trivale. Un alt scandal care l-a avut în prim-plan pe protosinghelul Gherasim a fost cel al şantajului amoros de la Schitul Trivale, când preotul vâlcean Darius Matei a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea stareţului. Foarte interesant este că, prin 2011, atât arhiepiscopul Calinic, cât și fostul vicar Nicolae Brânzea au fost citați ca martori în procesul de șantaj al preotului Matei, derulat la Judecătoria Turnu Severin, după strămutarea acestuia din Argeș. Însuși arhiepiscopul Calinic a recunoscut în declarația de martor, dată în fața instanței din Severin, că nu doar ex-preotul Matei l-a sesizat vizavi de înclinațiile sexuale nefirești ale Prea Cuviosului Gherasim Nicuț. De vreun an și jumătate, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului l-a trimis pe Gherasim la Bascovele, la o mănăstire de maici. Probabil că nu întâmplător, cu speranța că, viețuind între călugărițe, nu vor mai exista tentațiile din trecut. Cel puțin după recentul caz dezvăluit de noi, mutarea n-a prea avut efectul scontat.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. In toate domeniile sociale exista si oameni-super si oameni-de nimic.
    Nu este o noutate, au existat mereu.