Web Analytics

articol scris vineri, 10 aprilie 2026

„Trei-patru cazuri de tentative de suicid, minimum, există lunar la secţia de Psihiatrie”

Ne spune dr. Ioana Ioniță, medic specialist al acestei secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Continuăm seria interviurilor noastre cu oameni remarcabili ai Spitalului Județean de Urgență din Pitești. Astăzi este rândul dr. Ioana Ioniță, medic specialist la Secția de Psihiatrie.

Cum stăm cu bolile mintale la nivel de județ?

- În județ, Psihiatria va găsi întotdeauna un teren pe care-și poate exercita efectele, să zic așa. În Argeș, la fel ca în țară, întâlnim consum de substanțe, dependențe, depresii, schizofrenie, episoade maniacale, depresive, de toate…

Puteți face un Top 5 al afecțiunilor, în funcție de incidență, de gravitate?

- Dacă mă gândesc la experiența mea clinică în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, aș zice că o pondere foarte mare o au dependențele de etanol (de alcool) în rândul bărbaților și tulburările afective în rândul femeilor, dar nu este o specificitate sută la sută pe sexe. Apoi, după tulburările de dependență și cele depresive sau afective, aș zice că avem episoade psihotice, schizofrenie și tulburarea afectivă bipolară. Episoade maniacale…

„Zilnic, prezentările cu sevraj etanolic sunt aproximativ două-trei”

Ați spus că pe primul loc sunt dependențele de alcool. Cu drogurile cum este?

- E o pondere mai mică dacă e să comparăm cu capitala, unde am, de asemenea, experiență clinică, însă și aici se prezintă pacienți cu consum de substanțe, canabis, etnobotanice și alte stimulente, precum cofeina, amfetaminele, dar cu o pondere mult mai mică decât în orașele mai mari.

Câți pacienți cu consum de substanțe vin zilnic, în medie, la Psihiatrie?

- Zilnic, prezentările cu sevraj etanolic sunt aproximativ două-trei, iar cu consum de droguri, ocazional; nu se prezintă aici foarte frecvent.

Câte consultații și internări aveți, în medie, pe zi?

- Consultații avem aproximativ 15-20, iar internări, aproximativ cinci, zilnic.

Cum se manifestă pacienții cu adicții de alcool și de droguri?

- În principal, termenul de adicție presupune două părți: toleranță – ceea ce înseamnă că au nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a putea simți același efect; și sevraj – adică în momentul în care ei încearcă să reducă aportul de substanță, apar anumite semne, care se manifestă prin tremur, hiperactivitate vegetativă, puls cardiac mărit, tensiune mărită, transpirații, febră, frisoane ș.a.m.d.

La cei cu dependență de droguri le faceți o doză ca să le trecă răul?

- În niciun caz. Nu se administrează substanța de care persoana este dependentă. Ăsta este un leac băbesc, să zic așa, care nu se practică în spital. Avem tratament de sevraj pentru fiecare substanță.

Sunt aceste boli ereditare? Se transmit de la o generație la alta?

- Au și o componentă ereditară. Dar, desigur, este un aport dublu, atât al eredității, cât și al mediului. Cu cât ponderea ereditară este mai mare - exemplu, dacă unul sau doi părinți prezintă patologie psihiatrică - tabloul psihiatric al descendenților tinde să fie mai sever.

„Sunt două tipuri, dacă ar fi să grupez tentativele de suicid”

Câte cazuri grave de depresie ați întâlnit? Dintre cele cu tentative de suicid…

- Sunt foarte frecvente, din păcate, în ziua de azi. Mi-aș fi dorit să vă dau un răspuns mai optimist, însă lunar avem astfel de pacienți. Și o persoană mi se pare prea mult… Dar, dacă ar fi să fac o medie, trei-patru cazuri de tentative de suicid minimum există lunar la secția de Psihiatrie.

Ce vă spun acești oameni, că vor să moară?

- Da, majoritatea. Sunt două tipuri, dacă ar fi să grupez tentativele de suicid. Sunt, pe de o parte, persoanele care fac un gest impulsiv, în urma unor necazuri, probleme de viață, fie profesionale, fie personale… Poate fi și pe fondul consumului de alcool. Prin acest gest încearcă, fără prea mare convigere și fără a reuși, să-și ia viața. Aceste cazuri sunt cele mai multe și au o rezolvare destul de rapidă. Persoana în cauză este internată, monitorizată, supravegheată și consiliată, iar la externare își dă seama, oarecum, că a fost un episod pasager și își vede de viață. Pe de altă parte, avem persoanele cu multiple tentative de suicid în istoric, care nu au o evoluție atât de favorabilă. Ele trebuie monitorizate timp îndelungat, e nevoie și de participarea familiei, care să susțină pacientul, să ne asigurăm că are planuri de viitor, că își găsește bucuria în rutina zilnică, în muncă, în prezența familiei și a valorilor personale, în religie… Trebuie ghidați către aceste elemente salvatoare din viața lor.

Ați avut pacienți care, după externare, și-au luat viața?

- Din fericire, nu. Dar întotdeauna este un lucru pe care noi îl luăm în calcul. Este posibil ca pacientul cu depresie să-și ia tratamentul o perioadă, iar apoi, la un an-doi, chiar să iasă, poate din greșeală sau poate chiar și-a dorit asta…

Cum să iasă?

- Adică să moară, să reușească să se sinucidă, să-i iasă planul. Luăm mereu în calcul această posibilitate. Dar este o bucurie când ei reușesc să lupte, să continue să trăiască și asta este, oarecum, și un merit al familiei care este alături de ei și îi susține.

Cine este dr. Ioana Ioniţă

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Înainte, a fost studentă la Facultatea de Psihologie a Universtății „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După Medicină, a făcut rezidențiatul în Psihiatrie la Spitaul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din capitală. Din aprilie 2025 este medic specialist la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Pitești.

Citește și Proiect de zeci de milioane suspendat la Câmpulung! La mijloc a fost un control al ITM

Citește și Nu ne miră! Se întâmplă la fel şi în Argeş. Suma uriaşă pe care directorul general al Romsilva o cere ca despăgubiri, după dezvăluirile din „România curată” despre asocierile unor şefi din instituţie cu Mafia Lemnului

Citește și Din nou despre haiduciile din transportul judeţean de persoane. Preşedintele Mînzînă a recunoscut că ştia de extragerea microbuzelor din Argeş pentru a fi duse la Craiova

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră! Curtea de Apel București a dat câștig de cauză firmei Star Trading și lui Victor Marinescu în procesul cu SJU Pitești. Unitatea medicală e bună de plată

Joi, 12 noiembrie, Curtea de Apel Bucrești a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare a Spitalului Județean de Urgență Pitești […] Citește!

Sorin Grindeanu promite că nu cresc taxele anul viitor: Vreau să transmit oamenilor de afaceri că va exista predictibilitate

Liderul PSD Sorin Grindeanu a afirmat miercuri în emisiune la Antena3-CNN că regretă că n-a făcut moțiunea de cenzură mai […] Citește!

RCA s-ar putea dubla în 2027 pentru unele vehicule

Unele polițe RCA ar putea ajunge în 2027 la un preț dublu față de începutul anului 2026, avertizează reprezentanții transportatorilor. […] Citește!

Călin Popescu Tăriceanu cere majorarea taxei auto: O să avem toate ligheanele pe șosele

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier, cere majorarea taxei auto. Acesta spune că fără o taxă auto care să fie cât […] Citește!

Adrian Mazilescu, noul șef interimar al Prefecturii Argeș: „Sunt emoționat”

În vidul de putere de la Prefectura Argeș, creat prin demisia subprefectului Dragoș Predescu, un singur om a rămas să […] Citește!

Deputatul Tudor Ionescu participă la Geneva la Conferința Parlamentară Globală despre Drepturile Omului

Tudor Ionescu, deputat de Argeș sin partea Partidului S.O.S. România, participă la Geneva la o reuniune importantă a statelor suverane: […] Citește!

Subprefectul Dragoș Predescu a demisionat. „Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul”

Liberalul Dragoș Predescu și-a dat demiisia din funcția de subprefect al județului Argeș, la scurt timp de când rămăsese la […] Citește!

O stradă din Pitești, luată la reparat

Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!

Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!

Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale

Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!

SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori

Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!

Campania de presă „Transfăgărăşan-deschis 6 luni pe an!”. Sebastian Nedelcu: „Transfăgărăşanul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare economică pentru următorii 20-30 de ani”

Turismul este o afacere. Dezvoltarea turismului în județul Argeș este, fără doar și poate, strâns legată de Transfăgărășan, cel mai […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete