Web Analytics
scris miercuri, 17.04.2013

Argumente pro şi contra plecării francezilor de la Mioveni

# Negocierile s-au încheiat, ameninţarea Renault rămâne. Negocierile de anul acesta dintre patronatul fabricii de automobile Dacia și reprezentanții sindicatelor au atins cote desul de tensionate, niciuna dintre părți nefiind dispusă să cedeze până marți, când s-a bătut palma. Aceasta pentru că reprezentanții angajaților au solicitat încă de la debutul tratativelor ca în noul contract colectiv de muncă să fie stipulată o majorare salarială de 40%, în timp ce francezii erau dispuși să ofere doar 9 procente. S-au înțeles, până la urmă, pentru o creșetere de 6%  pe masă salarială.

Avantaj Maroc: forță de muncă mai ieftină cu 50% decât la Dacia

Dezbaterile au ajuns atât de aprinse încât s-a ajuns la amenințări că Renault ar putea muta o parte din producția de mașini de la Mioveni în Maroc, unde cheltuielile cu forța de muncă sunt sensibil mai mici. „Orice decident, care are de fabricat un volum de produse și are cel puțin două-trei locații unde să le fabrice, este clar că va alege locația unde costul de producție este cel mai mic. În momentul de față, costul forței de muncă din Maroc reprezintă 50%-54% din costurile forței de muncă de la Dacia și având în vedere că cea mai mare piață a noastră este în Europa de Vest, în Franța, Germania, Italia, Algeria și că transportul din Gibraltar, care este la 30 de kilometri de uzina de la Tanger, spre partea de vest a Europei, este și mai scurt și mai ieftin, este clar că noi avem acest dublu handicap”, avertiza Constantin Stroe (foto), vicepreședintele Automobile Dacia Pitești.

Avantaj Mioveni: tradiție industrială și forță de muncă mai calificată

Din păcate, nu este pentru prima dată când se discută despre posibilitatea ca Renault să-și mute fie și parțial producția de la noi din țară. Analizele arată însă că, pentru Renault, România este mult mai avantajoasă decât Maroc datorită faptului că avem o tradiție industrială, aici existând mulți furnizori locali cu care se lucrează, dar și centre inginerești de elită. Un alt atu al nostru este acela că o relocare de o asemenea amploare implică o serie de cheltuieli pe care francezii nu prea ar fi dispuși să le facă. La toate acestea se adaugă și faptul că uzina de la Mioveni deține anumite licențe pe care celelalte unități ale francezilor nu le au. În fine, activitatea Renault este una dintre cele mai importante de pe piața din România, antrenând o serie de investiții paralele. Astfel, Dacia are în acest moment 94 de furnizori de rang I, numărul total al partenerilor ridicându-se la 800. Multe dintre companiile care activează pe piața locală depind direct de fabrica de automobile, iar Dacia este constant în primii trei cei mai mari contribuabili la PIB-ul României. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită