Web Analytics
scris miercuri, 11.03.2015

Argeşul, judeţ pilot în programul de depistare precoce a displaziei de şold

De la 1 aprilie, secţiile de neonatologie ale spitalelor din întreaga ţară vor derula un program de depistare precoce a displaziei de şold (DDS) la nou-născuţi, o afecţiune care presupune o oprire a dezvoltării articulaţiei şoldului. În Argeş, programul se desfăşoară deja de mai bine de o lună, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, acolo unde medicii Viorel Nicolae şi Marlen Petcov, susţinuţi de managerul unităţii, dr. Vasile Stan, au reuşit să înfiinţeze un cabinet de investigaţii pentru ecografie de şold. Mai trebuie spus că programul urmăreşte depistarea la timp a micuţilor cu displazie de şold pentru a eradica luxaţia de şold, o boală mult mai gravă, care reprezintă o complicaţie a displaziei de şold.

33.000 de euro de la Ministerul Sănătăţii pentru dotarea cu ecograf a fiecărei maternităţi

Programul de eradicare a luxaţiei de dezvoltare a şoldului în România a fost gândit de prof. dr. Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Currie”, în colaborare cu Asociaţia Română a Traumatologilor şi a Ortopezilor Pediatri (ARTOP) şi a fost posibil datorită descoperirii ecografiei de şold, ca metodă de investigaţii, pusă la punct de dr. Reinhard Graf din Austria. Până la apariţia ecografiei de şold, se făceau doar radiografii de bazin la copiii suspectaţi că ar avea displazie. Faţă de radiografie care radiază şi se poate face abia la vârsta de 6 săptămâni, ecografia de şold nu iradiază, permite un diagnostic precoce încă din prima săptămână de viaţă, dă informaţii de fineţe ale structurilor şoldului şi permite urmărirea evoluţiei unui copil aflat în tratament. „Ideal este ca ecografia să se facă până la şase săptămâni pentru că componentele articulaţiei sunt cartilaginoase, iar vindecarea este rapidă. La ora actuală, se consideră că depistarea unui şold cu probleme după vârsta de 3 luni este tardivă”, ne-a explicat dr. Viorel Nicolae. Pentru derularea programului, fiecare maternitate va primi de la Ministerul Sănătăţii în jur de 33.000 de euro pentru achiziţionarea aparaturii necesare, constând în ecograf, sonofix (suport) şi pedală pentru oprirea imaginii pe ecran. Câte doi medici neonatologi din fiecare maternitate vor participa la cursurile de pregătire în domeniul ecografiei de şold, aflate în plină desfăşurare, pentru a putea face, mai apoi, triajul bebeluşilor prin ecografie la externarea din maternitate. Nou-născuţii cu şolduri sănătoase vor pleca acasă, în timp ce micuţii cu şolduri bolnave vor fi îndrumaţi către Spitalul de Pediatrie. „Atât pacientul, cât şi spitalul, au numeroase avantaje dacă reuşim să eradicăm luxaţia de  şold. Aceasta se tratează doar prin operaţie, care costă mult, e traumatizantă pentru copil, iar îngrijirea postoperatorie poate fi grea pentru părinte. Sunt probleme de inserţie socială, cei cu luxaţie de şold nu-şi găsesc locuri de muncă şi sunt respinşi de societate. Sunt şi probleme de protecţie socială, pentru că sunt incluşi în tot felul de programe sociale şi statul cheltuie mulţi bani”, spune dr. Viorel Nicolae.

Din februarie, la Spitalul de Pediatrie se fac ecografii de şold la nou-născuţi

De mai bine de o lună, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, funcţionează deja un cabinet de investigaţii pentru ecografie de şold, unde e depistată din timp displazia. Motorul acestei acţiuni au fost medicii Viorel Nicolae şi Marlen Petcov, aceştia fiind cursanţii dr. Reinhard Graf şi primii care au realizat ecografii de şold la Piteşti. Sprijiniţi de managerul unităţii sanitare, dr. Vasile Stan, care a achiziţionat ecograful, dr. Nicolae şi dr. Petcov au pus bazele cabinetului de ecografie de şold, într-un spaţiu dezafectat al secţiei de Radiologie. „Dacă displazia e depistată precoce tratamentul este de scurtă durată. Părinţii trebuie să înţeleagă că e important să vină cu copilul la ecografie în primele şase săptămâni şi că dacă se impune un tratament să-l accepte. Există şi şolduri la care trebuie pus gips. Mulţi când aud de tratamentul cu gips pleacă. Nu trebuie să se sperie. Copilul se poate îngriji foarte bine şi cu gips. Gipsul constituie cea mai bună metodă terapeutică în anumite situaţii şi poate salva copilul”, ne-a explicat dr. Marlen Petcov. De la deschiderea cabinetului şi până acum, au fost depistate 9 cazuri de şolduri care au necesitat imobilizarea în gips. În fiecare zi lucrătoare, între orele 12.00-15.00, la cabinet există un medic care realizează ecografii de şold cu programare la numărul de telefon 0248/220.800, interior 195. Nou-născuţii pot beneficia de aceste investigaţii pe baza unei trimiteri de la medicul  neonatolog, ortoped sau pediatru.
Iustina HARCO-BURCEA

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită