Mai puţin cunoscută în istoriografie, Elena Perticari Davila (1865-1951), fiica doctorului Carol Davila şi a Ancăi Racoviţă, este una dintre marile personalităţi argeşene. Elena şi soţul ei, Ioan Perticari, au fost desemnaţi de Casa Regală pentru educarea prinţesei Elisabeta şi a prinţului Carol. Elena s-a născut în 1865, mama sa fiind fiica lui Alexandru Racoviţă şi a Anei Golescu (fiica lui Dinicu Golescu). A copilărit la conacul Goleștilor împreună cu Alexandru Davila, fratele său mai mare cu trei ani. A moştenit de la mama sa dragostea pentru oameni, pentru ţărani în special, pentru copiii neajutoraţi, iar de la tatăl său puterea de muncă şi dragostea de ţară.

A contribuit la înfiinţarea Muzeului de la Goleşti

Elena Perticari Davila a dorit înfiinţarea unui muzeu local la Izvorul de Sus, donând câteva obiecte de mare valoare. Tot aici, a înfiinţat o şcoală de arte şi meserii, unde elevii învăţau dulgheritul, fierăritul şi olăritul. Protagonista noastră a fost o femeie de seamă din neamul Goleştilor, pe care i-a moştenit în mai multe privinţe, contribuind la dezvoltarea comunei Izvoru, dar şi la înfiinţarea Muzeului de la Goleşti, pentru care a făcut o donaţie, încât toate casele Goleştilor, parcul şi grădina să fie conservate. De asemenea, Elena Perticari Davila a ridicat în comuna argeșeană Izvoru un monument în memoria eroilor căzuţi pentru apărarea independenţei ţării şi reîntregirea României. În timpul celui de-al doilea război mondial, Elena Perticari Davila a primit la cantina şcolară din Izvoru de Sus peste 20 de copii săraci din sat şi copii ai refugiaţilor din Moldova, iar în 1945 încă 150 de copii de refugiaţi, pe care i-a ţinut până în 1947. În altă ordine de idei, menționăm faptul că la 30 aprilie 1861 Carol Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviță, nepoata Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru. Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Pia.

Carol al II-lea a fost introdus în arta mânuirii armelor la conacul său de la Izvoru

În centrul comunei Izvoru, situată pe șoseaua Piteşti-Alexandria, se află Conacul familiei Perticari Davila. Complexul de clădiri este amplasat în mijlocul unui frumos parc, amenajat încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conacul a fost construit în anul 1927 de către generalul Ioan Perticari şi soţia sa, Elena, fiica generalului Carol Davila. Complexul a constituit un adevărat centru cultural şi social, atât la nivel regional, cât şi naţional, prin eforturile proprietarilor înfiinţându-se în zonă spitale, şcoli, grădiniţă, cantină pentru săraci, şcoală de arte şi meserii. Numele conacului este cunoscut şi pentru faptul că aici, Carol al II-lea, viitor rege al României, a fost introdus în arta mânuirii armelor de către generalul Perticari. Alcătuit din conac şi o casă de oaspeţi, domeniul de la Izvoru are o puternică importanţă istorică, dată de faptul că aici obişnuiau să vină în vizită foarte multe persoane din aristocraţia românească, inclusiv membri ai familiei regale.

A fost doamnă de onoare a reginei Maria

Jean Perticari, un boier din Izvoru căsătorit cu fiica lui Carol Davila, a construit conacul de la Izvoru în stil germanic, iar parcul din curte a fost realizat de un peisagist francez. Jean Perticari, soţul Elenei Davila, a devenit aghiotantul regelui Ferdinand, iar soţia sa, doamna de onoare a reginei Maria. Drept urmare, familia regală obişnuia să vină de foarte multe ori la Conacul Perticari, alături de alte personaje marcante pentru istoria interbelică a României. Odată cu naţionalizarea, conacul a fost abandonat, servind de-a lungul vremii pe post de casă de copii, ba chiar şi sediu de CAP. Acum însă este în paragină și asta pentru că descendenții familiei Perticari nu au cerut retrocedarea conacului după 1989, aceștia fiind stabiliți la Paris. Elena Perticari Davila a studiat la Stuttgart, unde a frecventat cursurile Facultății de Geografie și ale Facultății de Medicină. Frumusețea îi aduce repede un răpitor, care o face să renunțe la preocupările universitare. Numele răpitorului: căpitan Ioan Perticari, aureolat de o glorioasă participare la Războiul de Independență. Datorită familiei sale și poziției pe care aceasta o ocupa la curte, Elena ajunge să fie invitată, în vara lui 1882, ca domnișoară de onoare pe lângă regina Elisabeta. În acel an o întâlnim aici alături de Lucia Ghica, o „moldoveancă de neam, mărunțică, palidă, cu păr negru și ochi mari, albaștri, de o grație aristocratică desăvârșită”, așa cum o descrie ea în volumul său „Povestea vieții mele”, de Eufrosina Grădișteanu, „foarte frumoasă și impunătoare, cu un minunat păr lung și blond”, de Maria Assan și de Titina Theodory – fiica medicului Curții, bună pianistă, ca și tatăl ei. Elena Perticari are numai cuvinte de laudă pentru tinerele care, alături de ea, împărtășeau grațiile regale în acea vară a lui 1882.

Viața la curtea regală a României

Pe când castelul Peleș era în construcție, curtea regală locuia în chiliile de la Mănăstirea Sinaia. Elena Perticari descrie în scrierile sale viața la mănăstire ca fiind una simplă și patriarhală. Însoțite de regină, domnișoarele de onoare sunt invitate să facă excursii. Pentru a putea urca mai ușor pe potecile de munte, regina adoptă „un costum de munte, care se compunea dintr-o tunică lungă și largă formând fusta, scurtă până la genunchi, pe care o ridica într-o parte, trecând tivul de jos prin centura ce o cingea. Sub această fustă avea pantaloni din același material cu rochia, care se continuau în jambiere ce se închideau cu nasturi aparenți, pe partea exterioară, de la genunchi până la glezne. Regina era înaltă, cu o talie foarte frumoasă și bine proporționată, cu picioare mici și încheieturi delicate. Artista admira plantele ce creșteau în trunchiurile doborâte ale brazilor și fagilor uriași, care striveau sub povara lor puiandrii ieșiți din propria lor sămânță, dar care, pe partea superioară a trunchiului putrezit, dădeau naștere la o sumedenie de flori mărunte: mușchi, ierburi diferite, ferigi plăpânde și chiar limba vecinului”. De asemenea, tot Elena Perticari ne dă informații și despre cum erau mobilate sufrageria și salonul din spațiul regal de la Mănăstirea Sinaia, ca și despre felul în care își petrecea timpul după masa de seară, când toți se adunau în salon, în jurul suveranilor, prilej cu care se cânta, se jucau jocuri de societate și se spuneau ghicitori și glume. De reținut că protagonista noastră a scris „Amintiri din copilărie” și „Povestea vieții mele”, volume autobiografice de referință pentru viața de la curtea regală a României.
Marius Ionel