Web Analytics

Argeș: Au crescut numărul amenzilor pentru nerespectarea carantinei

de | 30.09.2021 18:22 | Actualitate

Cinci sancţiuni, în valoare de 6.500 de lei au fost aplicate de polițiștii argeșeni în ultimele 48 de ore ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.

 

În ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 27 de ani și un minor de 15 ani, ambii din Pitești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu. Primul a fost depistat în urma verificării la domiciliu a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, iar al doilea a fost depistat de polițiști pe str. Independenței din Pitești. Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, respectiv de 500 de lei, iar cele două situații au fost comunicate la D.S.P. Argeș.

 

Citește și Primarul Ion Georgescu, despre ultimele rezultate ale echipei sale: „Ultimele trei meciuri au însemnat umilinţă pentru Mioveni. Să le fie ruşine!”

 

De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați de către personalul de pază al unei unități școlare, că o persoană aflată în incinta unității de învățământ, refuză să poarte masca de protecție. Persoana în cauză a fost identificată de polițiști, aceasta fiind o femeie de 45 de ani, din Ștefănești, iar ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2005.

 

În ziua de 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 42 de ani și două femei, de 18 ani, respectiv 56 de ani, toți din Pitești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu. Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, iar situațiile au fost comunicate la D.S.P. Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii