„Mai bine cu un hoț la câștig decât cu un om cinstit la pierdere”. Vorbe vechi de când lumea. Un anume fel de lume. Cea căzută în eroarea de a crede că numai hoții sunt iscusiți și isteți, iar cei care nu fură sau de la care se fură sunt incapabili, fricoși, fără viitor, într-un cuvânt – proști! Deocamdată, numai hoții au îndrăznit și au reușit să se îmbogățească rapid. Averi nemăsurate, răsărite peste noapte. Restul? Turme de tuns, cirezi de muls, herghelii de călărit, electorat de păcălit…
Și asta nu de ieri, de azi, ba chiar din vremuri voievodale. Boierii tivăniți, corupți: vistiernici, spătari, hatmani, pârcălabi, căpitani de plai, zapcii, caimacami, beizadele… N-au lipsit nici Domni căftăniți din această tagmă. Mai apoi, în timpuri moderne, șefi de guverne, miniștri, parlamentari, generali, diplomați, tot felul de demnitari, de la camarila regală la primăriile din sate. Afaceri cu islazuri, căi ferate, cazemate, tunuri, trotil, păduri, vite, locomotive…
E greu de socotit în ce procente mai erau și oameni cinstiți printre oamenii cârdășiți. Dar adevărul este că se făcea câte ceva și pentru țară: o universitate, un spital, un pod peste Dunăre, o patriarhie, o cazarmă, un senat, un CEC, o bancă populară, o cale ferată, o șosea asfaltată, drumuri pietruite, școli, dispensare, biblioteci, cămine culturale…
Veni apoi comunismul. Cu demnitari hoți limitați, pentru că averile mari erau interzise. Iar legea 18 te întreba de unde ai făcut rost de bani în afară de căștiguri din salariu. Au fost condamnări aspre pentru cei acuzați de corupție, până la pedeapsa capitală. Se înțelege că hoții cei isteți nu s-au lăsat, nu au cedat. Lucru ce s-a văzut în parte în tranziție, alte fapte rămânând încă necunoscute.
Lozinca de fapt se schimbase. Mai bine cu un fidel al partidului și al familiei dictatoriale la pierdere decât cu unul suspect politic la câștig. Și astfel nenumărați politruci, absolut nepregătiți, au ajuns șefi pe diferite trepte ale ierarhiei. Declarați stăpâni oamenii muncii, plăteau prin sărăcie și înfometare marile realizări socialiste.
Cum – necum, ne-a rămas o zestre frumoasă materială și chiar culturală. Pe care noii ajunși la putere se grăbiră s-o numească „greaua moștenire” și toată industria „un morman de fiare vechi”. Iar coruptibilii răsăreau ca ciupercile în bălegar, și parcă erau căutați anume ca să fie puși în locuri de unde să jefuiască. Așa au început marile evaziuni, dispariții, privatizări, lichidări.
Alegeri după alegeri, locale, generale, guvernări după guvernări. De fiecare dată clientela lacomă fără măsură se cerea satisfăcută și îndestulată. Nici nu se putea altfel. Ei, corupătorii, au contribuit, au plătit, au investit; trebuia să recupereze înzecit, însutit…
Cum va fi după Apocalipsă? Cea evanghelică ne-a ocolit, ne-a amânat. Și aşteptam, și speram, să ieșim și din noaptea învolburată a tranziției după instalarea la putere a celor aleși cu majoritatea zdrobitoare. Suntem conștienți că nu se poate totul dintr-o dată. Producția la pământ, venitul național precar, împrumuturile la scadență, dobânzi de plătit, alte constrângeri și condiționări…
Dar orice schimbare este inutilă și păguboasă dacă puterea o repetă pe cea rămasă repetentă. Dacă se va continua tot așa… S-a văzut bine că nu se poate ajunge cu hoții decât la câștigurile lor și la sărăcirea țării. Că trădătorii o pot face încă o dată și de multe ori… Că există destui oameni cinstiți, chiar mai capabili să conducă treburile țării.
Acesta trebuia să fie primul pas, un parlament și un guvern cu oameni fără pată și pricepuți. Afară cu hoții, netoții, trăgătorii de sfori, luptătorii pe ciolane. Destul a fost vremea lor. Dați-i jos. Ne-a ajuns cuțitul la os. Doamnelor și domnilor care ați fost aleși la ultima confruntare, aveți acum puterea totală. Luați seama că ne-am săturat de „capitalismul de cumetrie”.
După Apocalipsă se cuvine o adevărată schimbare. Oare veți fi în stare? Sau veți ajunge și voi ca să fiți măturați de pe scenă cu rușine, de cei care au încredere în voi? Așteptăm!

Prof. Marin Ioniţă