Web Analytics
scris joi, 08.12.2011

„Angajamentul USL pentru România înseamnă competenţă, solidaritate, respect şi toleranţă”

# Afirmă Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. În opinia liderului PNL Argeș, Ion Popa, Uniunea Social Liberală reprezintă mult mai mult decât o construcţie pentru câştigarea unor alegeri, rolul acesteia fiind acela de a construi şi asuma un proiect naţional menit să genereze o solidaritate de care românii au nevoie. „România este şi va fi stat naţional şi unitar, dar nu este de ajuns ca acesta să fie un articol în Constituţie, pentru că această formulă trebuie să aibă un conținut, iar acest popor trebuie să aibă aspiraţii, proiecte şi lideri adevăraţi. USL a prezentat angajamentul său pentru România și și-a asumat astfel o declaraţie de principii, în 10 puncte, pe care se angajează în faţa opiniei publice să le urmărească în acţiunea politică. Angajamentul Uniunii Social Liberale este de a da ţării un nou model de guvernare bazat pe competență şi eficiență şi un nou model de societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă. Dorința noastră nu este de a crea false așteptări, programul nostru fiind unul realist, în sensul că nu vom promite mai mult decât putem realiza. Marile probleme ale unei societăţi nu pot fi rezolvate fără dezbatere şi dialog, fără competenţă şi fără corectitudine. Vom promova oameni noi – cu un anumit profil moral şi profesional, şi practici noi – fără numiri pe criterii politice, fără clientelism, fără proiecte majore trecute prin asumarea răspunderii. De asemenea, avem nevoie de modele noi și o guvernare nouă. Nu putem avea o societate care construieşte, dacă suntem conduşi de oameni care distrug. Nu putem avea prosperitate, dacă cei care guvernează nu se gândesc decât la sărăcie şi austeritate. Nu putem avea progres pentru toţi cu o putere care serveşte doar un grup. Societatea în care trăim este preocupată de aparenţe şi imagine, iar problemele reale sunt date uitării. Puţini sunt cu adevărat preocupaţi de oamenii care şi-au pierdut locul de muncă, de copiii buni fără bani de şcoală, de cei care nu îşi mai pot plăti creditele, de tinerii care termină facultatea şomeri, pentru că posturile sunt blocate. Relansarea economică nu se poate produce continuând politica actuală de tăieri brutale de venituri completată de împrumuturi iresponsabile care au îndatorat generaţiile viitoare. E nevoie de un nou model economic, bazat pe încurajarea iniţiativei private, de susţinerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă. Modelul economic pe care îl propunem noi va avea ca rezultat un mediu de afaceri puternic, dezvoltarea clasei de mijloc şi implicit reducerea inechităţii sociale. O societate care îşi respectă pensionarii, are grijă de copii şi nu-i abandonează pe cei defavorizaţi. Propunerile USL sunt propuneri solide, realizabile, discutate cu sindicatele şi patronatele, cu întreprinzători. Statul trebuie să-şi respecte contractul cu cetăţenii plătitori de taxe şi impozite”, a explicat președintele PNL Argeș.  N. DINU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită