Web Analytics

articol scris sâmbătă, 20 decembrie 2025

Amintiri dinaintea construirii Barajului Vidraru. „Unde e fundul lacului pășteau vaci și oi”

Spectacolul impresionant de la Vidraru, din imaginile ghidului local Nedelea Manu, prezentate în „Jurnalul de Argeș”, au stârnit un real interes în rândul cititorilor noștri. Lumea e curioasă să vadă fotografii sau filmulețe cu ce se află pe fundul acestui lac de acumulare ce va fi golit în totalitate pentru prima dată de la înființarea sa.

Rădăcini ascunse de ape zeci de ani, urmele unei așezări de care își amintesc doar oamenii locului, acum readuse la lumină, chiar și stâncile dezgolite, toate acestea sunt puncte de atracție pentru turiști. Unul dintre cititorii noștri mai în vârstă, care a lecturat reportajul din „Jurnal de Argeș”, spune că a trăit vremurile când, înainte de a fi construit barajul, acolo erau aduse la păscut zeci de vaci și sute de oi.

„În 1961, acolo, la stabiliment, veneam să văd ce mai fac muncitorii, dacă au nevoie de ceva...”

Piteșteanul Ion Sibiceanu, în vârstă de 87 de ani, care a fost maistru mecanic la Gospodăria Agricolă de Stat (GAS) Tigveni, își aduce aminte de perioada dinainte de construirea barajului.

„GAS Tigveni avea brigăzi de la Poenari până sus, la Sălătrucu și mai departe, iar pe partea cealaltă, până lângă satul lui Antonescu. Eu eram cu instalația electrică folosită la tunderea oilor.

În 1961, acolo, la stabiliment, veneam să văd ce mai fac muncitorii, dacă au nevoie de ceva... Era ca un fel de întreținere, duceam echipamente, niște chestii pentru muncitorii care lucrau acolo. Da, unde acum e fundul lacului, pășteau vaci și oi.

Am fost de două ori acolo în vară. Erau vreo 60-80 de vaci, sau, mă rog, 100, nu mai țin minte, oi erau mai multe... Animalele erau mulse, nu știu unde era dus laptele, ce făceau mai departe” – ne-a povestit Ion Sibiceanu.

El ne-a spus și cum era regula cu animalele: în luna mai, după ce se făcea tunderea, oile erau aduse la munte, la pășunat, și veneau înapoi toamna. Vacile, la fel, erau aduse la pășunat.

„Animalele erau aduse înapoi, toamna, la brigăzi, ori la Oești, ori la Corbeni. Totul s-a întrerupt în 1962, când au început lucrările la hidrocentrală” – și-a reamintit fostul maistru mecanic Ion Sibiceanu.

Citește și: Spectacolul impresionant de la Vidraru, în imaginile unui ghid local. Nedelea Manu: „Pe fundul lacului am găsit un angrenaj de la Mocăniţa care mergea la Cumpăna”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

bnr

Banca Națională a României: Rezervele internaționale – octombrie 2026

La 31 octombrie 2026, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 58.553 milioane euro, față […] Citește!

Peste 1,3 tone de petarde și artificii, descoperite de polițiști în Ilfov. Percheziții în cadrul Operațiunii JUPITER

O cantitate impresionantă de articole pirotehnice a fost descoperită de polițiști în urma unor percheziții desfășurate luni, 2 noiembrie 2026, […] Citește!

Studiu: Românii pregătesc cheltuieli mai mari de Black Friday 2026. Câți bani vor să scoată din buzunar și ce produse sunt cele mai căutate

Românii sunt pregătiți să aloce mai mulți bani pentru cumpărăturile de Black Friday din acest an, iar interesul pentru produsele […] Citește!

Ai stat prea mult la coadă la ANAF? Fiscul introduce un nou sistem prin care românii pot evalua funcționarii și serviciile primite

Românii care merg la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea, începând de săptămâna viitoare, posibilitatea să își […] Citește!

Alertă cu bombă la bordul unui avion Wizz Air. Aeronava, escortată de un avion de vânătoare și deviată de urgență la Budapesta

Momente tensionate pentru pasagerii unui avion Wizz Air care efectua luni, 2 noiembrie 2026, o cursă între Londra și Sofia. […] Citește!

Rezervele valutare ale României au scăzut cu peste 1,5 miliarde de euro într-o singură lună

Rezervele valutare ale României au înregistrat o scădere importantă în luna octombrie 2026, pe fondul unor ieșiri de fonduri care […] Citește!

Atac cibernetic în România: Hackerii au preluat controlul frigiderelor din șase supermarketuri

Frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț de supermarketuri din România au fost vizate de un atac cibernetic în noaptea […] Citește!

VIDEO. Orașul Ștefănești are nouă locuri de joacă

Orașul Ștefănești are nouă locuri de joacă. Cel mai recent a fost inaugurat la școala "Radu Golescu", unde s-a reabilitat […] Citește!

Germania. Cuie și ace, în dulciurile oferite copiilor de Halloween

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, o fetiță de doar nouă ani a suferit răni cumplite la nivelul limbii din cauza unui […] Citește!

București. 43 de copaci căzuți și 30 de autoturisme avariate în urma furtunii

Luni, 2 noiembrie 2026, un copac s-a prăbușit pe strada Dezrobirii din Militari, Sectorul 6 și a căzut peste o […] Citește!

Marcel Ciolacu își amână nunta cu Sorina Docuz, după scandalul blănurilor de lux de la botezul fiului lui Alfred Simonis

Marcel Ciolacu a decis să amâne nunta cu partenera sa, Sorina Docuz, după controversele apărute în urma botezului fiului lui […] Citește!

Visa să devină pilot de linie, dar a murit la 20 de ani în tragedia aviatică din Florida

Nathalia Gadelha Filgueiras, o tânără de 20 de ani, se numără printre cele nouă persoane care au murit în urma […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete