„Am încheiat noi contracte cu handbaliştii care tocmai au terminat juniorii I”

de | 7.07.2011 15:29 | Sport

# Declară Adrian Iancu, preşedintele Handbal Club Argeş. Chiar dacă nu se află în plină activitate sportivă, Handbal Club Argeş pregăteşte terenul pentru noul sezon handbalistic. Astfel că majoritatea juniorilor I, cei care sunt campioni naţionali, au fost promovaţi la prima echipă a clubului. „Am încheiat 10 contracte cu handbaliştii care au terminat juniorii I pentru echipa mare şi au mai rămas vreo câţiva pe care în această săptămână îi aştept la negocieri. Deci noi am promovat la echipa mare juniorii, nu vrem să luăm jucători de la nimeni pentru că avem un fond de jucători foarte bine pus la punct. Gândiţi-vă că juniorii care au fost promovaţi la echipa mare sunt campioni naţionali la juniori I şi era normal să-i aducem la echipa mare”, ne-a spus Adrian Iancu, preşedintele Handbal Club Argeş. De reţinut că pe 20 iulie va avea loc reunirea lotului şi până la 1 august se va efectua un stagiu de pregătire la Piteşti. După această dată se va pleca într-un cantonament de pregătire montan, după care vor urma mai multe meciuri amicale într-un turneu organizat la Piteşti, iar pe 18 septembrie va începe campionatul. Pe de altă parte, în plină activitate se află juniorii III şi IV ai Handbal Club Argeş şi asta pentru că la jumătatea lunii august aceştia vor participa la un turneu internaţional în Croaţia, la Split.    (M.I.)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii