Web Analytics

articol scris vineri, 04 septembrie 2026

Alina Șerban, premieră la Festivalul de la Veneția. Este singura regizoare din România selecționată

Aclamată în urmă cu doi ani la Festivalul Internațional de Film de la Veneția pentru activitatea sa ca actriță, Alina Șerban revine anul acesta la Mostra, însă într-un rol nou: cel de regizoare. Actrița și cineasta va prezenta la cea de-a 83-a ediție a festivalului primul său film, „Eu contez” („I Matter”), programat în secțiunea „Venezia Spotlight”.

Festivalul de Film de la Veneția se desfășoară în perioada 2–12 septembrie, iar printre numele importante prezente la această ediție se numără George Clooney, Penélope Cruz, Javier Bardem, Rooney Mara, Robert Pattinson, Danny Boyle și Ellen Burstyn.

Alina Șerban, singura cineastă care reprezintă România

Din aproximativ 4.500 de filme înscrise la ediția din acest an, doar 47 au fost selectate pentru competiția oficială sau pentru secțiunile „Orizzonti” și „Spotlight”.

În acest context, participarea Alinei Șerban reprezintă o premieră importantă. La 38 de ani, ea este una dintre puținele regizoare selectate și prima regizoare romă din România prezentă la Festivalul de Film de la Veneția. Totodată, este singura cineastă care reprezintă România la această ediție. Filmul „Eu contez” va fi proiectat pe 8 septembrie, în secțiunea „Venezia Spotlight”, dedicată producțiilor remarcate prin originalitatea lor artistică.

Producția intră în cursa pentru Premiul „Luigi de Laurentiis” – Leul Viitorului, acordat celui mai bun debut, dar și pentru Premiul Publicului oferit de Armani Beauty.

O poveste despre frică, speranță și acceptarea de sine

„Eu contez” marchează debutul Alinei Șerban în regie. Artista semnează și scenariul filmului, care aduce în prim-plan experiențele adolescenților instituționalizați, dar și dificultățile, visurile și speranțele acestora.

Filmul, vorbit în română și romani, urmărește povestea Rebecăi, o tânără romă aflată în pragul ieșirii din centrul de plasament în care a crescut.

Tânăra își pune toate speranțele în eliberarea tatălui său din închisoare, fiind convinsă că acesta îi va putea oferi, în sfârșit, familia pe care și-a dorit-o. Pe măsură ce încearcă să-și construiască propriul drum, Rebeca descoperă însă că trecerea spre maturitate vine cu obstacole pe care nu le anticipase.

Prin această poveste, Alina Șerban își propune să aducă în atenție experiențe rareori prezentate în cinematografie, dincolo de stereotipuri și prejudecăți. „Eu contez” este, în esență, o poveste despre identitate, curaj, speranță și nevoia de a fi acceptat.

O carieră construită între teatru și cinematografie

Alina Șerban este cunoscută atât pentru activitatea sa în teatru, cât și pentru rolurile din producții cinematografice internaționale. Este prima autoare romă inclusă în repertoriul Teatrului Național din București, cu piesa „Cel mai bun copil din lume”.

A jucat în filme precum „Singură la nunta mea”, selectat la Cannes în secțiunea ACID, „Gipsy Queen”, rol pentru care a primit în Germania premiul pentru cea mai bună actriță, și „Housekeeping for Beginners”, prezentat la Veneția în 2024, în secțiunea „Orizzonti”.

În 2019, Alina Șerban a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță acordat de Premiile Asociației Actorilor din Germania pentru interpretarea din „Gipsy Queen”.

Este absolventă a Tisch School of the Arts din New York, Royal Academy of Dramatic Art (RADA) din Londra și UNATC. În 2024, a fost decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler.

De peste un deceniu, artista dezvoltă proiecte culturale și educaționale dedicate copiilor și tinerilor proveniți din medii defavorizate. Debutul său regizoral la Veneția marchează astfel un nou capitol important în cariera sa.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, […] Citește!

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie, cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și […] Citește!

Ancheta care zguduie Vama Otopeni: au dispărut aproape 700.000 de euro reținuți de la un pasager venit din Dubai

Un caz deosebit de grav a declanșat verificări la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după ce o sumă […] Citește!

Programul etapei a doua din Cupa României. Când se dispută meciul CSM Corona Brașov – FC Argeș

În perioada 27-29 se vor disputa meciurile din etapa secundă a fazei grupelor în Cupa României Betano. Iată programul meciurilor […] Citește!

Reguli noi pentru permisul auto din 6 noiembrie. Ce șoferi vor fi supuși unor controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, tulburări psihice sau antecedente legate de consumul de alcool și droguri vor fi supuși unor […] Citește!

Transalpina, închisă din cauza ninsorilor. Avertismentul drumarilor pentru șoferi

Ninsoarea a ajuns pe Transalpina, iar circulația rutieră pe DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului, a fost închisă temporar […] Citește!

Rețea de sabotaj descoperită după un incendiu lângă fabrica de armament din Brașov. Trei cetățeni străini, urmăriți în Germania și Polonia

O anchetă de amploare, desfășurată de autoritățile române în colaborare cu parteneri europeni, a scos la iveală o presupusă rețea […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de SCM Timişoara

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Prins la Pitești băut la volan

Duminică, 25 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Moșoaia, […] Citește!

Prins la Bogați, în Argeș, transportând lemne nejustificate

Duminică, 25 octombrie, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 49 de […] Citește!

ANUNȚ DE DECES

Cu inimile copleșite de durere, anunțăm trecerea la cele veșnice a iubitei noastre mame și bunică, Steliana Bănățeanu, în vârstă […] Citește!

Grindeanu promite că taxele nu vor crește în 2027

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, 26 octombrie 2026, că va propune premierului Luca Niculescu două reforme majore: reorganizarea […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete