Web Analytics
scris miercuri, 09.12.2015

AJF-ul încalcă propriul regulament! Alin Dinu şi Vasile Florescu continuă activitatea de observatori deşi au trecut de 70 de ani

Lucrurile mai puţin în regulă continuă la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş. Pe lângă scandalurile de tot felul, amenzi pentru înjurături aplicate retroactiv, taxe şi baremuri cele mai mari din ţară, funcţie de vicepreşedinte al AJF exercitată de o persoană condamnată pentru infracţiune deosebit de gravă, petreceri în incinta asociaţiei, controale peste controale ale mai multor instituţii judeţene, prime date angajaţilor „fără acoperire legală”, mai nou, doi dintre observatorii judeţeni au trecut de vârsta a treia şi îşi exercită în continuare activitatea de observatori.

Regulamentul observatorilor e limpede: activitatea încetează la împlinirea vârstei de 70 de ani

Atenţie! Regulamentul observatorilor stabilit chiar de conducerea AJF-ului menţionează la capitolul VIII, articolul 24, că încetarea activităţii observatorilor apare la împlinirea vârstei de 70 de ani. Practic, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş îşi încalcă propriul regulament neexistând „vreo dispensă” în acest sens. Dacă oare se întâmplă ceva pe teren cu aceşti observatori trecuţi de vârsta de 70 ani oare cine va răspunde? Dar să vorbim despre persoanele în cauză. Este vorba de observatorii Vasile Florescu şi Alin Dinu. Dacă primul a fost fotbalist la FC Argeş şi a rămas în domeniu pentru simplul fapt că nu poate sta deoparte de fenomenul fotbal, despre Alin Dinu nu am găsit nici cea mai mică motivare pertinentă. Dinu a fost o viaţă şef la Sala Sporturilor şi toată lumea ştie ce se întâmpla acolo sub conducerea acestuia, iar acum a ajuns pe lângă observator şi şef al Comisiei de disciplină a AJF.
Mai mult decât atât, Vasile Florescu, care deşi a jucat la FC Argeş, a ajuns să ameninţe FC Argeş 1953, sau mai bine spus administratorul stadionului din Ştrand, acolo unde evoluează alb-violeţii, că dacă nu scot nu ştim ce „ţepuşe” din incinta Maracanei lui Dobrin va interzice un joc de fotbal acolo. Nici septuagenarul Alin Dinu nu îşi vede de treabă şi conduce o comisie extrem de importantă a AJF într-un stil propriu care a stârnit multe comentarii negative în rândul conducătorilor de club. Poate cineva se va autosesiza şi va pune lucrurile la punct la AJF Argeş…
M. Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită