După ce în octombrie 2013 incendiul de la depozitul din Câmpulung al firmei Global Eco Center era să producă o catastrofă de mediu, oamenii și autoritățile din județ tratează cu maximă și justificată reticență orice tentativă de investiție în domeniul deșeurilor toxice și al cianurilor. Asta și pentru a înăbuși din fașă orice tentativă de a transforma Argeșul în groapa de gunoi a României. Iar cel mai recent exemplu – unul cu ramificații multiple și foarte interesante – este cel al firmei Eco Dep Des din Eforie Sud, care a cumpărat în 2012 cinci terenuri ce însumează 74.329 mp și care dorea să facă unul la doar câțiva km de Pitești, la Rătești, în satul Furduiești, un depozit de deșeuri industriale, inclusiv azbest, care face parte din categoria deșeurilor foarte toxice. Autoritățile au refuzat până acum să aprobe realizarea acestui proiect controversat. Iar dacă piteșteanul Liviu Bănică, împuternicit inițial de cei de la Eco Dep Des pentru proiect, a abandonat ideea, nu același lucru se întâmplă cu afaceriștii din Eforie Sud. Mai precis, după cum ne-a precizat primarul Gheorghe Matei de la Rătești, aceștia încă îl sună periodic, sperând încă într-o minune privind realizarea depozitului.
Denis Grigorescu
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii