Web Analytics

ADVOCACY – implicare, acţiune, obţinerea rezultatului dorit în biblioteci

de | 17.10.2012 00:00 | Cultură

În perioada 18-22 septembrie 2012, a avut loc la Buşteni cursul de Advocacy pentru biblioteci puternice şi comunităţi unite, curs desfăşurat în cadrul programului Biblionet finanţat de Fundaţia IREX România. Coordonatorul acestui curs a fost Daniela Drăghici, specialist Advocacy IREX şi Monica Grecu, specialist PR IREX. Împreună cu aceştia ne-au stat alături cinci formatori (Iaşi, Miercurea Ciuc, Vâlcea), care prin experienţa lor ne-au transmis cu căldură entuziasmul şi încrederea că Advocacy este la îndemâna bibliotecarilor ce doresc cu adevărat schimbare în bibliotecă. Bibliotecile publice participante la cursul de Advocacy pentru biblioteci puternice şi comunităţi unite au fost din judeţele: Argeş, Bihor, Braşov, Cluj, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Vâlcea şi Vrancea. Advocacy înseamnă pledoarie pentru apărarea unei idei în faţa factorilor de decizie, este o acţiune îndreptată către schimbarea politicilor sau programelor oricărui tip de instituţie. Cursul le-a oferit celor care lucrează în biblioteci o experienţă de formare unică şi interactivă, şi idei de bază, demne de reţinut şi de urmat în derularea cu succes a  planului de Advocacy.
Scopul cursului de Advocacy pentru biblioteci este acela de a stimula comunitatea în sprijinirea unei cauze a bibliotecii publice şi să ajute echipele judeţene să conceapă planuri de acţiune advocacy pe teme pertinente pentru fiecare judeţ. Astfel, participanţii au dobândit cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru a planifica şi implementa o campanie de Advocacy la nivelul comunităţii locale. Cristina Baciu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii