Prezent la dezbaterea organizată de CNADNR, în care au fost prezentate nu mai puţin de cinci variante ale traseului viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu, purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a acuzat proiectanţii şi conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale că încearcă să creeze o diversiune pentru ca autostrada să nu se construiască. Miuţescu s-a arătat indignat de faptul că a fost propusă o variantă de traseu, varianta 4 (Piteşti-Curtea de Argeş-Tigveni-Runcu-Dăeşti-Călimăneşti-Defileul Oltului-Racoviţa-Câineni-Boiţa-Tălmaciu-Veştem), agreată de autorităţile judeţene de la Vâlcea, care trece prin localitatea Cozia, unde este instituit regimul de arie protejată. „De ce e propusă varianta 4 dacă trece printr-o zonă protejată? E o diversiune a patra vatriantă, tocmai ca să nu se facă autostrada Piteşti-Sibiu. Discutăm ceva care ştim clar de la început că nu e valabil”, a afirmat Adrian Miuţescu. Liberalul a mai adus în discuţie şi o altă problemă, de natură socială, respectiv exproprierile de terenuri care urmează să fie făcute pentru construcţia autostrăzii. La întrebarea lui Adrian Miuţescu, respectiv dacă au fost prevăzute în bugetul CNADNR pe anul viitor sumele necesare pentru exproprieri şi începerea lucrărilor, reprezentanţii Companiei de Drumuri au oferit un răspuns cam neconvingător, şi anume că detalierea acestor costuri urmează să se facă într-o fază ulterioară.
I.H.B.
0 Comentarii