Web Analytics

articol scris duminică, 27 februarie 2022

Administrator de firmă trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 900 de mii de lei


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, sub forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, conform art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 9 alin.2 din Legea 241/2005, cât și a complicității la infracțiunea menționată.

Citește și Argeșenii sunt disponibili să găzduiască refugiații ucrainieni

Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2016, un bărbat de 44 de ani, din Slobozia, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate construcții, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (materiale de construcții), de la un număr de 5 societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, administrare de 5 persoanecu complicitatea unei femei de 52 de ani, din aceeași localitateavând calitatea de contabil la cele cinci societăți comerciale de la care au fost realizate achizițiile

Prejudiciul adus bugetului de stat este în sumă totală de peste 965.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, dedus în mod nelegal.

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute persoanele în cauză, până la concurența sumei stabilite ca prejudiciu.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!” - […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și Dr. Marius […] Citește!

SĂNĂTATEA ÎNCEPE CU TINE

O campanie pentru o viaţă mai echilibrată, realizată împreună cu Golden Touch Wellness & Spa #### Trăim mai mult. Dar […] Citește!

Rapiţa se seamănă acum. O fertilizare bine gândită poate face diferenţa de la început

În agricultură, performanța unei culturi se construiește etapă cu etapă. Iar pentru rapița de toamnă, una dintre cele mai importante […] Citește!

anunt angajare

ANUNȚ. Societatea Administrare Domeniu Public şi Privat Ştefăneşti S.R.L. ANGAJEAZĂ

Societatea Administrare Domeniu Public şi Privat Ştefăneşti S.R.L. din oraşul Ştefăneşti, sat Ştefăneştii Noi, str. Aleea Teilor nr.33, judeţul Argeş, […] Citește!

Reținut în Argeș pentru înșelăciune prin metoda „accidentul”. Femeie escrocată cu 41.000 euro

Marți, 8 septembrie, polițiștii din Buzoești au continuat cercetările într-un dosar de înșelăciune și au reținut un bărbat în vârstă […] Citește!

Filarmonica Pitești pune în vânzare abonamentele pentru noua stagiune

Filarmonica Pitești pune în vânzare, începând de joi, 10 septembrie, de la ora 8, la sediul din Calea București nr. […] Citește!

O nouă ediţie a Memorialului „Georgel Ziguli”

Iubitorii baschetului din Pitești au din nou motive de bucurie. Echipa FC Argeș Basketball revine la Pitești Arena, unde va […] Citește!

Câți bani le-a băgat Răzvan Marin în conturi grecilor, după golul de pus în ramă din AEK Atena – LASK

Răzvan Marin (30 de ani) a avut parte de un debut de vis în faza principală din UEFA Champions League. Mijlocașul român a […] Citește!

Dacia mută Spring în Europa. Noul model electric va fi produs în Slovenia

Dacia pregătește o schimbare importantă pentru modelul său electric Spring: următoarea generație nu va mai fi produsă în China, ci […] Citește!

Rusul acuzat că a spionat baze militare din România, arestat 30 de zile. Ce au descoperit anchetatorii

Cetățeanul rus de 40 de ani acuzat de procurorii DIICOT că a supravegheat obiective militare din România și a transmis […] Citește!

Google schimbă radical căutările în Europa. Ce informații vor dispărea din rezultate

Utilizatorii europeni vor vedea rezultate diferite în Google atunci când caută hoteluri, zboruri, restaurante sau alte servicii. Compania modifică pagina […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!